Sari la conținut

Cordoba, 10 ani de închisoare pentru un cuplu de români, și-au ținut nora de 15 ani în sclavie

Secția a treia a Curții Provinciale din Córdoba a condamnat un cuplu de români, rezidenți la Lucena, la cinci ani de închisoare de fiecare pentru comiterea unei infracțiuni de trafic de ființe umane în scopul exploatării cerșetoriei, împotriva norei lor minoră, în 2015.

Faptele dovedite datează din 2013 când minora a fost dată în căsătorie de către părinții săi în România în schimbul unor bani, pentru a se căsători cu fiul acuzaților, de aceeași vârstă cu ea. Fata avea atunci 15 ani.

În acest scop, minora, împreună cu minorul, s-au mutat în orașul Lucena, în Córdoba. Nu s-au căsătorit, dar au trăit împreună și au avut relații sexuale, în urma cărora s-a născut în fiu, în decembrie 2014.

Ținută în sclavie

Astfel, așa cum se menționează în hotărârea Curții Superioară de Justiție din Andaluzia (TSJA), de la începutul anului 2015 până în luna mai, inculpații, profitând de vulnerabilitatea acestei minore, cu un fiu nou-născut născut într-o țară străină și supusă controlului acuzaților, au obligat-o să cerșească și să vândă flori în Lucena, Antequera sau Osuna, confiscându-i întotdeauna banii obținuți.

Români, ţinuţi în sclavie în Spania: sechestrați, exploataţi, neplătiţi. Între ei, și o copilă de 14 ani, însărcinată

Pentru a o ține în acea situație, au dus-o în locuri unde trebuia să cerșească și să vândă flori. Au urmărit-o constant, astfel încât să nu ia contact cu terți cărora le-ar putea spune situația. În plus, inculpații au intimidat-o amenințând că nu-și va mai vedea copilul, uneori fiind împinsă și bătută.

Hotărârea include ca temei juridic că „nu exista nicio îndoială că cerșetoria era scopul recrutării minorei […] în România și transferul acesteia în Spania”.

Iar în ceea ce privește bebelușul, „obișnuiau să șantajeze minora, să o subjuge și să o supună planurilor de exploatare și profit”, adaugă hotărârea.

Fetițe vândute cu 7.000 de euro pentru căsătorie! Anchetă de proporţii în Spania, cinci români arestaţi

Salvată de o femeie

Ajutorul unei femei care a văzut-o în Lucena a scos-o din acea situație de sclavie. Ea a luat-o în casa ei, după ce a constatat rănile pe care le prezenta de la lovituri.

Femeia respectivă a îndemnat autoritățile să intervină. Tânăra a renunțat la orice tip de despăgubire.

Procuratura Córdoba a solicitat în rechizitoriul său șase ani și șase luni de închisoare pentru acest cuplu pentru o infracțiune de trafic de ființe umane în scopul exploatării cerșetoriei.

La această pedeapsă, Ministerul Public a solicitat, de asemenea, un ordin de interzicere a comunicării sau abordarea victimei timp de opt ani, lucru care a fost prevăzut și de instanță în hotărârea sa, scrie lavozdigital.es