Sari la conținut

Spania rămâne pe lista roșie, reguli de carantină pentru cei care se întorc în România

Spania rămâne pe lista roșie. Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) a actualizat, vineri, lista țărilor și teritoriilor cu risc epidemiologic ridicat.

Spania rămâne pe lista roșie

Alături de Spania, pe lista roșie se află Italia, Germania, Olanda, Belgia, Franța, Marea Britanie, Austria, Grecia, Ungaria.

Lista intră în vigoare începând cu data de 9 ianuarie, la ora 00:00.

Spania a intrat pe lista roșie în urma deciziei CNSU din 17 decembrie (decizie valabilă din 19 decembrie). Mai multe detalii AICI

Ce se întâmplă cu cei care vin din Spania în România

Românii care vin din Spania sunt scutiți de carantină dacă prezintă:
✅ Dovada vaccinării;
✅ Dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la data confirmării până la data intrării în țară.

Nu intră în carantină, chiar dacă vin din Spania:

✅ Copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani;
✅ Copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, indiferent de încadrarea țării în zona de risc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);
✅ Persoanele nevaccinate ori persoanele care nu au fost confirmate pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona roșie și rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;
✅ Persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;
✅ Elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare;
✅ Elevii/studenții, cetățeni români sau cetățeni cu domiciliul sau reședința în afara României care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și prezintă documente doveditoare;
✅ Conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă;
✅ Conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, dacă fac dovada vaccinării cu schemă completă și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea acesteia ori dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară sau prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional.

Lista completă a excepțiilor este prevăzută la articolul 3 din Hotărârea nr.2 din 07.01.2022, pe care o publică integral mai jos. 👇👇👇

HOTĂRÂREA nr. 2 din 07.01.2022

Art.1 – Se instituie măsura carantinei pentru persoanele care sosesc în România din țările/teritoriile de risc epidemiologic precum și pentru contacții direcți ai persoanelor confirmate pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, cu o durată de:

a) 10 zile pentru persoanele nevaccinate sau care nu se află în perioada cuprinsă între a 11-a și a 180-a zi de la data confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2;

b) 5 zile pentru persoanele vaccinate și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei de vaccinare, precum și pentru persoanele care au fost confirmate pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în perioada cuprinsă între a 11-a și a 180-a zi anterioare datei intrării în țară sau contactului cu persoana infectată.

Clasificarea țărilor/teritoriilor în zone cu risc epidemiologic

Art.2 – (1) Criteriul pe baza căruia se realizează încadrarea țărilor/teritoriilor în zone de risc epidemiologic este reprezentat de ratacumulată de incidență a cazurilor noi din ultimele 14 zile raportată la 1.000 de locuitori.

(2) Pe baza criteriului prevăzut la alin. (1), Institutul Național de Sănătate Publică, în temeiul indicatorilor publicați de European Centre for Disease Prevention and Control (ECDC), actualizează săptămânal și propune Comitetului Național pentru Situații de Urgență aprobarea clasificării țărilor/teritoriilor în zone de risc epidemiologic.

(3) Clasificarea țărilor/teritoriilor în zone de risc epidemiologic se realizează în funcție de rata de incidență cumulată la 14 zile, după cum urmează:

a) Zona Verde – unde rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 1.000 de locuitori este mai mică sau egală cu 1,5;

b) Zona Galbenă – unde rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 1.000 de locuitori este cuprinsă între 1,5 și 3;

c) Zona Roșie – unde rata cumulată de incidență a cazurilor noi de îmbolnăvire din ultimele 14 zile raportată la 1.000 de locuitori este mai mare sau egală cu 3.

(4) Clasificarea prevăzută la alin. (3) se aprobă prin Hotărâre a CNSU și se publică în Monitorul Oficial al României precum și pe siteul www.insp.gov.ro.

Cât de GRAV este al șaselea val în Spania: avalanşă de infecţii, spitalizări la jumătate

Excepții de la măsura carantinei

Art.3 – Sunt exceptate de la măsura carantinei prevăzută la art. 1 persoanele care sosesc pe teritoriul României din statele membre ale Uniunii Europene, ale Spațiului Economic European sau Confederația Elvețiană, după cum urmează :

a) persoanele care vin din state încadrate în zona verde sau galbenă și prezintă dovada vaccinării, dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la data confirmării până la data intrării în țară ori dovada testării negative RT-PCR pentru COVID-19 efectuată cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

b) persoanele care sosesc din state încadrate în zona roșie și prezintă dovada vaccinării, dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară și pentru care au trecut cel puțin 10 zile de la data confirmării până la data intrării în țară;

c) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 12 ani;

d) copiii cu vârsta mai mare de 12 ani și mai mică de 16 ani, indiferent de încadrarea țării în zona de risc, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cumijloace proprii);

e) persoanele nevaccinate ori persoanele care nu au fost confirmate pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona roșie și rămân pe teritoriul național pentru o perioadă mai mică de 3 zile (72 de ore) dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARSCoV-2, efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii). În situația în care persoanele nu părăsesc teritoriul național în cele 3 zile (72 de ore), cu informarea direcției de sănătate publică din județul în care locuiesc sau în care au adresa declarată la intrarea în țară, vor fi carantinate pentru o perioadă de 14 zile, începând cu cea de-a patra zi ulterioară intrării pe teritoriul României;

f) persoanele aflate în tranzit, dacă părăsesc România în cel mult 24 de ore de la intrarea pe teritoriul tării;

g) lucrătorii transfrontalieri care intră în România din Ungaria sau Bulgaria, precum și cetățenii români angajați ai operatorilor economici din țările menționate, care la intrarea în țară fac dovada raporturilor contractuale cu operatorii economici respectivi;

h) elevii/studenții, cetățeni români sau cetățenii cu domiciliul sau reședința în afara României, care frecventează cursurile unor instituții de învățământ din România sau din afara țării, fac naveta zilnic către acestea și prezintă documente doveditoare;

i) membrii delegațiilor sportive, precum și artiștii și staff-ul acestora nevaccinați ori care nu au fost confirmați pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona roșie pentru participarea la competiții sportive, respectiv evenimente culturale, artistice sau de divertisment, organizate pe teritoriul național, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARSCoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și participă doar la activități în cadrul competițiilor sau, după caz, evenimentelor menționate;

j) conducătorii autovehiculelor cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone care asigură transportul de marfă;

k) persoanele predate autorităților române în baza acordurilor de readmisie, returnate în procedură accelerată;

l) membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare, ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București și posesori de pașapoarte diplomatice, pe bază de reciprocitate, personalul asimilat personalului diplomatic, membrii Corpului Diplomatic și Consular al României și posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, nevaccinați ori care nu au fost confirmați pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară, care sosesc din zona roșie și prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii);

m) elevii/studenții, cetățeni români sau cetățeni cu domiciliul sau reședința în afara României care au de susținut examene de admitere ori pentru finalizarea studiilor sau care încep studiile în unități/instituții de învățământ de pe teritoriul țării ori se deplasează pentru activități legate de începerea, organizarea, frecventarea sau finalizarea studiilor, precum și însoțitorii acestora în situația în care sunt minori, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării (pentru cei care călătoresc cu mijloace de transport în comun) sau intrării pe teritoriul național (pentru cei care călătoresc cu mijloace proprii) și prezintă documente doveditoare;

n) piloții de aeronave și personalul navigant al acestora, precum și mecanicii de locomotivă și personalul feroviar;

o) conducătorii autovehiculelor prevăzute cu mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului, care asigură transport de persoane, dacă fac dovada vaccinării cu schemă completă și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea acesteia ori dovada confirmării pentru infecția cu virusul SARSCoV-2 în ultimele 180 de zile anterioare intrării în țară sau prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea intrării pe teritoriul național, iar deplasarea se realizează doar în scop profesional;

p) personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară cât și de la bordul navelor și elicopterelor de transport persoane sau de suport evacuare medicală precum și de la bordul celor care operează în zona economică exclusiva a României, care arborează pavilion român sau pavilion străin, dar aflat în managementul unui operator roman, într-un port românesc, cu condiția asigurări a echipamentelor individuale de protecție împotriva COVID-19;

q) personalul navigant maritim român care se repatriază prin orice mijloc de transport și cel care efectuează schimbul de echipaj la bordurile navelor aflate în porturile românești, indiferent de pavilionul pe care îl arborează, la intrarea în țară, precum și la îmbarcarea/debarcarea de pe navă;

r) personalul tehnic care lucrează pe platformele fixe și mobile de extracție petrol și gaze in zona exclusiva economică a României.

LISTA COMPLETĂ O PUTEȚI CONSULTA AICI!