Luni, 24 februarie, zi neagră pentru comunitatea românească din Spania. Doi români, unul de 55 de ani și altul de 34, au murit în două accidente distincte de muncă, lângă Madrid și în Galicia.
Un bărbat în vârstă de 55 de ani a murit luni strivit de un stâlp de beton, în timp ce lucra pe un șantier de extindere a parcării unui centru de sănătate din Boadilla del Monte, a informat Emergencias Comunidad de Madrid 112.
Accidentul de muncă s-a produs la ora 10:30 pe calle Secundino Suazo. Personalul de la Serviciul de Urgență Medicală din Madrid (Summa 112) a încercat să-l reanimeze pe bărbat, în colaborare cu pompierii din Comunitatea Madrid și cu medicii centru de sănătate din apropiere, dar nu s-a putut face nimic.
Bărbatul în vârstă de 55 de ani, rezident la Villaverde și de naționalitate română, lucra la extinderea parcării celui de-al doilea centru de sănătate din orașul Madrid, au declarat pentru Efe surse din anchetă.
Victima desfășura lucrări de săpătură în jurul unui centru de comandă, când stalpul l-a lovit.
Totul indică o eroare sau o imprudență în execuția lucrărilor, deoarece stâlppul a căzut atunci când baza care îl susținea a fost slăbită, ca urmare a lucrărilor care au fost întreprinse, precizează sursele.
Consiliul Local Boadilla a comunicat că este „un accident nefericit” și a promis „tot sprijinul posibil familiei acestui lucrător”, care fusese angajat de compania care execută acest proiect de mai bine de 10 ani.
În urma altui accident, un lucrător român de 34 de ani a murit în aceeași zi de 24 februarie, după ce a fost strivit de un copac, la o exploatare forestieră din Chantada, în provincia Lugo din Galizia.
Românul de 34 de ani a murit în dimineața de luni ca urmare a unui accident de muncă în municipiul Chantada. Bărbatul a fost zdrobit de un copac, în timpul tăierii unor copaci pe terenul parohiei Sabadelle. Copacul a rănit în căderea sa și un alt muncitor, care a fost evacuat cu elicopterul la Spitalul Universitar Lucus Augusti (HULA), în capitala provinciei.
După ce au primit apelul de alertă din partea personalului medical, operatorii 112 au anunțat Garda Civilă, Protecția Civilă și Pompierii din Chantada, pentru a ajuta la salvare, deoarece zona prezenta dificultăți pentru accesul personalului medical. În zonă a venit o ambulanță și un elicopter medical pentru a-i prelua pe cei doi pacienți, dintre care unul a murit la locul incidentului.