Trupul îmbălsămat al fostului dictator spaniol Francisco Franco a fost exhumat joi din impunătoarea basilică săpată în stânca mausoleului din ”Valea celor Căzuţi” (Valle de los Caidos), transmite Agerpres.
Sicriul a fost purtat de opt membri ai familiei lui Franco, printre care şi strănepotul său Louis de Bourbon, văr îndepărtat al regelui Felipe al VI-lea al Spaniei, şi a fost transportat cu elicopterul către cimitirul Mingorrubio El Pardo din nordul Madridului, unde este înmormântată şi soţia fostului dictator.
Un serviciu religios a fost ţinut în acest cimitir de fiul locotenent-colonelului Antonio Tejero, autorul unei tentative de lovitură de stat la 23 februarie 1981 în parlamentul spaniol, unde acesta a pătruns cu revolverul în mână.
Exhumarea lui Franco a fost precedată de dispute politice şi legale care au readus în atenţie diviziuni din societate.
Descendenţii fostului dictator s-au opus exhumării acestuia, dar justiţia nu le-a dat câştig de cauză, în timp ce guvernul de la Madrid a insistat pentru mutarea rămăşiţelor lui Franco pentru a face din mausoleul din ”Valea celor Căzuţi” un monument al reconcilierii naţionale.
”Exhumarea rămăşiţelor lui Franco trebuie să ne ajute să reflectăm la ceea ce înseamnă aceasta pentru imaginea ţării noastre şi pentru democraţie”, a scris pe Twitter vicepremierul Carmen Calvo.
Promisă pentru vara anului 2018, exhumarea a fost întârziată cu mai mult de un an de procesele succesive de recurs ale descendenţilor dictatorului.
Francisco Franco a condus Spania de la victoria sa în războiul civil dintre anii 1936 şi 1939 şi până când a murit, în anul 1975. Socialiştii spanioli încearcă de mult timp să transforme complexul din Valea celor Căzuţi într-un monument dedicat victimelor războiului civil declanşat de Franco şi soldat cu circa o jumătate de milion de morţi.
Liderul socialist Pedro Sanchez a făcut din exhumarea lui Franco o prioritate când a venit la putere în iunie 2018 pentru ca acest mausoleu, care nu are echivalent în alte ţări din Europa de Vest care au fost conduse de dictatori, să nu mai fie un „loc de apologie” a franchismului.
Circa 34.000 de victime ale acelui război sunt îngropate acolo, inclusiv mulţi luptători ai taberei republicane, care a pierdut războiul.