Sari la conținut

Spania NU RENUNȚĂ la obligativitatea măștii, amenda este de 100 euro

Purtarea măştii de protecţie va rămâne obligatorie în Spania, sub pedeapsa amenzii, şi după ridicarea măsurilor de izolare, până când coronavirusul va fi ‘învins definitiv’, a anunţat marţi ministrul sănătăţii, Salvador Illa, transmite AFP.

Potrivit unui comunicat al ministerului său, sunt pasibile de o amendă de 100 de euro persoanele care nu vor purta mască pe stradă, în locuri închise sau în magazine atunci când nu vor putea păstra distanţa de 1,5 metri faţă de cei din jur.

Purtarea măştii va rămâne obligatorie în transportul în comun, în avioane sau în autovehiculele particulare ai căror ocupanţi nu au acelaşi domiciliu.

Spania, ţară unde epidemia de COVID-19 a făcut peste 27.000 de morţi, a impus din 21 mai purtarea de măşti, de către toate persoanele în vârstă de peste 6 ani, pe stradă şi în spaţiile închise dacă distanţa de securitate nu poate fi asigurată. Din 4 mai, măştile erau obligatorii în mijloacele de transport în comun.

Menţinerea caracterului obligatoriu al măştii face parte dintr-un ansamblu de măsuri menite să lupte împotriva epidemiei după ridicarea măsurilor de izolare şi a stării de alertă pe 21 iunie.

‘Aceste măsuri care erau în vigoare în timpul stării de alertă vor rămâne până când vom fi învins definitiv virusul, adică până când vom dispune de o terapie eficace sau de un vaccin’, a subliniat ministrul sănătăţii.

(Agerpres)

https://ziarulromanesc.es/klaus-iohannis-anunta-prelungirea-starii-de-alerta-romanii-veniti-din-spania-si-italia-vor-fi-izolati-in-continuare/