Sari la conținut

Separatiștii catalani fac apel la ”nesupunere civilă” și anunță blocarea drumurilor, manifestaţii de anvergură sau chiar greve

La doi ani după ce au organizat un referendum ilegal pentru independenţă, separatiştii catalani au îndemnat marţi la „nesupunere civilă” ca „răspuns masiv” la o eventuală condamnare a liderilor lor, judecaţi pentru tentativa de secesiune din 2017, informează agențiile de presă.

Curtea Supremă, care a judecat din februarie până în iunie 12 lideri secesionişti catalani, dintre care nouă sunt în detenţie provizorie, în unele cazuri de aproape doi ani, urmează să-şi facă publică decizia în viitorul apropiat. Pedepse cuprinse între 7 şi 25 de ani de închisoare au fost cerute împotriva acestora.

O condamnare a reprezentanţilor politici şi sociali ai ţării (Catalonia) ar reprezenta cel mai mare atac împotriva drepturilor noastre fundamentale„, a declarat fostul deputat secesionist de extremă stânga David Fernandez, dând citire unui manifest al partidelor şi asociaţiilor separatiste. „Lansăm un apel tuturor cetăţenilor, ca ei să răspundă în mod masiv prin luptă non-violentă şi nesupunere civilă paşni„, a adăugat el, fără a preciza ce acţiuni concrete ar fi preconizate.

Unii dintre responsabilii secesionişti prezenţi au evocat blocarea drumurilor din regiune pentru mai multe zile, manifestaţii de anvergură sau o grevă.

Acest apel la „nesupunere civilă” intervine în ziua celei de-a doua aniversări a referendumului interzis din 1 octombrie 2017, care a fost marcat de violenţe din partea forţelor de ordine trimise de guvernul spaniol pentru a împiedica votul. O manifestaţie va avea loc marţi la Barcelona, începând cu orele 19:00 (17:00 GMT) cu ocazia acestei aniversări.

Referendumul a fost urmat la 27 octombrie de proclamarea unei efemere republici independente de către majoritatea secesonistă, în parlamentul regional. Madridul a suspendat imediat în mod temporar autonomia Cataloniei şi l-a destituit pe şeful guvernului regional, Carles Puigdemont.

Acesta şi alţi câţiva membri ai cabinetului său au fugit în străinătate, în timp ce alţi lideri secesionişti au fost închişi, înainte de a fi judecaţi.

Tensiunile s-au amplificat recent în Catalonia după plasarea în detenţie provizorie, joi, a şapte militanţi secesionişti, acuzaţi că au pregătit „acţiuni violente” în cadrul unui grup total nou, calificat drept „terorist” de Parchet.

Partidele secesioniste, care controlează guvernul catalan, au adoptat în aceeaşi zi în parlamentul regional mai multe moţiuni care sfidează statul spaniol, legitimând nesupunerea civilă sau cerând retragerea Gărzii Civile din Catalonia.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

https://ziarulromanesc.es/primul-roman-in-politica-din-tarragona-aici-sunt-peste-2-000-de-romani-dar-din-pacate-foarte-putini-voteaza/
Etichete: