Economia spaniolă îşi revine treptat, înregistrând un avans de 2,4% în trimestrul doi din 2021, confoem estimărilor premierului Pedro Sanchez. „Este în grafic pentru o creştere cu 6% anul acesta şi cu 7% în 2022, a spu prim-ministrul, în timpul călătoriei în Statele Unite, transmite Reuters.
Spania speră să atragă investiţii private de 500 de miliarde de dolari pentru a completa programul Uniunii Europene de redresare post-pandemie, iar pentru proiectele de modernizare speră să atragă investiţii din SUA, a declarat Sanchez.
În trimestrul doi, rata de ocupare a forţei de muncă a crescut cu 4,9%, a afirmat premierul spaniol, exprimându-şi speranţa că Spania va deveni curând „economia cu cea mai rapidă creştere din lumea dezvoltată”, cu sprijinul reformelor guvernamentale în domenii ca piaţa muncii, sistemul de pensii şi mediu.
Pensie din anii munciți în Spania, ce a pățit un român cu 15 ani lucrați în străinătate
Spania a fost una dintre ţările care au avut cel mai mult de suferit în urma primului val al pandemiei, iar în urma restricţiilor severe a patra economie a zonei euro a înregistrat anul trecut un declin record, de 10,8%.
Din fondul european de redresare post-pandemie „NextGenerationEU”, Spania ar urma să primească în total 140 de miliarde de euro. Aproximativ jumătate din fondurile de la UE ar urma să vină sub formă de granturi, în cadrul strategiei Bruxelles-ului de a scoate economiile europene din criza provocată de coronavirus. Autorităţile de la Madrid se aşteaptă să primească anul acesta 19 miliarde de euro.
Sanchez s-a întâlnit la New York cu câţiva investitori majori, inclusiv Michael Bloomberg, care a înfiinţat agenţia de presă Bloomberg, şi Larry Fink, directorul general al BlackRock Inc. El îşi va continua turul în Los Angeles şi San Francisco, unde se va întâlni cu şefi din industria divertismentului şi din Silicon Valley.
Din fondurile UE, Spania va aloca 40% pentru proiecte legate de sustenabilitate şi mediu, a informat premierul.
Sursa: Agerpres