in

Pensie din anii munciți în Spania, ce a pățit un român cu 15 ani lucrați în străinătate

Cererile de pensionare ale persoanelor care au stagii de cotizare atât în România, cât și într-un alt stat membru al Uniunii Europene (UE) nu pot fi respinse de către casele de pensii județene doar pentru că instituțiile omoloage din UE nu au transmis formularul european standard de legătură (cunoscut sub numele de formularul E205), a stabilit Tribunalul Mureș, a cărei hotărâre a fost confirmată recent și de Curtea de Apel Mureș.

Speța a vizat o cerere de pensionare pentru limită de vârstă pe care, în primă fază, casa de pensii județeană a respins-o pe motiv că persoana în cauză nu avea stagiul complet de cotizare în România, de 35 de ani, luând în calcul doar stagiul realizat în țară, nu și pe cel din Spania, deoarece nu a primit formularul E205 de la instituția abilitată spaniolă.

Totuși, la șapte luni mai târziu de la respingerea primei cereri și după ce a fost depusă o nouă cerere de pensionare, casa de pensii a acordat emis decizia de pensionare, recunoscând stagiul de cotizare de 15 ani în Spania, însă fiind dată în plată cu aproape doi ani întârziere față de cererea de pensionare depusă inițial.

Tribunalul Mureș a stabilit că decizia de respingere a pensionării a fost emisă nelegal de casa județeană de pensii, deoarece a încălcat obligația de bună cooperare transfrontalieră, ce presupune că instituțiile statelor membre trebuie să răspundă la solicitările altor instituții ale statelor membre, ca și în cazul unei comunicări interne.

Instanța a mai reținut căinstituția din România avea obligația de a depune toate eforturile pentru a obține documentele necesare pentru stabilirea drepturilor de pensie de la autoritatea de pensii din Spania, inclusiv prin transmiterea unor adrese de revenire sau de urgentare. Totuși, după ce a transmis formularele, casa de pensii județeană nu a mai cooperat cu instituția spaniolă competentă și nu s-a mai adresat acesteia, fără a semnala întârzierea în transmiterea informațiilor și fără a insista pentru a le obține.

Casa de pensii din România avea obligația, dacă instituția spaniolă o făcea cu întârziere sau nu furniza formularul european standard de legătură, să transmită o cerere de reamintire referitoare la prima cerere transmisă.

un articol avocatnet.ro

siesta

Siesta e sfântă! Operatorii telecom îi vor lăsa pe spanioli să se odihnească

romanca lovita de tren

Românca lovită de tren în Spania. Femeia este în stare foarte gravă