Sari la conținut

Premierul României i-a vorbit Regelui Spaniei de cei peste un milion de români care trăiesc și muncesc în această țară

Prim-ministrul Viorica Dăncilă, aflată într-o vizită de lucru în Regatul Spaniei, a fost primită joi, 6 septembrie 2018, de către Majestatea Sa Regele Felipe al VI-lea.

Premierul român și Majestatea Sa au evocat relația privilegiată dintre cele două țări poziționate geografic la extremele continentului european. Totodată, au evidențiat nivelul excelent al relațiilor între România și Regatul Spaniei la nivel politic și sectorial, cu precădere cel economic, cât și la nivel uman, în contextul bunei integrări în societatea spaniolă a celor peste un milion de români care trăiesc și muncesc în această țară. Prim-ministrul României a menționat, de asemenea, că Spania este un adevărat model în plan european din punct de vedere al modului de integrare al cetățenilor, atât la nivel guvernamental, cât și al societății.

Din perspectiva exercitării Președinției României la Consiliul UE în prima jumătate a anului viitor, s-au discutat aspecte legate de pregătirile și prioritățile țării noastre pentru acest mandat.

În context, șeful Executivului  a subliniat oportunitatea aprofundării colaborării dintre România și Spania cu privire la principalele subiecte aflate pe agenda europeană, pentru a genera, prin eforturi comune, rezultate pozitive pentru Uniunea Europeană, pentru statele membre și pentru cetățeni. De asemenea, prim-ministrul Viorica Dăncilă a subliniat că obiectivul major al României pentru viitorul Europei este unitatea și coeziunea proiectului european, țara noastră dorindu-și o Europă construită în baza principiilor și valorilor fundamentale, generatoare de prosperitate, securitate și stabilitate.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă și Majestatea Sa Felipe al VI-lea au discutat, de asemenea, despre subiecte de interes pe agenda politică internațională.

Vizita Vioricăi Dăncilă la Palatul regal a fost marcată de protestele unui grup de români, care au afișat pancarte împotriva premierului și a PSD, în apropiere de palatul Zarzuela.

http://ziarulromanesc.es/bine-ai-venit-la-pristina-veorico-dancila-a-fost-intampinata-cu-ironie-si-antipatie-de-un-grup-de-romani-la-madrid/

http://ziarulromanesc.es/4-miliarde-de-euro-schimburi-comerciale-intre-spania-si-romania-viorica-dancila-si-pedro-sanchez-anunta-sedinta-de-guvern-comuna/