Știri Spania – Orfană total cu tatăl viu – Premieră în Spania, Curtea Supremă a recunoscut orfană de ambii părinți o tânără de 20 de ani, al cărei tată este viu. Fata s-a adresat instanței pentru a i se majora pensia. Mama murise, dar tatăl, încă în viață, fusese privat judiciar de autoritatea părintească atunci când fata avea 13 ani. Decizia Curții supreme se bazează pe faptul că timp de 9 ani tatăl nu s-a interesat de ea și nu i-a acoperit nevoile emoționale sau economice. Judecătorii Curții Supreme stabilesc că acest caz este similar cu cel al unui orfan absolut, în scopul majorării pensiei cu procentul din pensia de văduvă nerecunoscută tatălui în viață.
Orfană total cu tatăl viu, decizia Curții Supreme
Procedura a trecut prin mai multe instanțe. La început fusese acceptată de o instanță din Barcelona, ulterior a fost revocată de Curtea Superioară de Justiție a Cataloniei. Cazul a trecut de la o instituție la alta. La final Curtea Supremă a decis. Aceasta a considerat că articolul 38.2 din Regulamentul privind prestațiile de asigurări sociale are în vedere, împreună cu „orfanitatea absolută”, existența unor împrejurări similare care nu sunt altceva decât situații care determină o stare de necesitate.
Judecătorii au stabilit că fata orfană cu tatăl viu dar condamnat pentru violență de gen și este în aceeași situație cu cea a unui orfan fără ambii părinți.
Instanța adaugă că interpretarea are aprobarea dispozițiilor Convenției cu privire la drepturile copilului , adoptate de Adunarea Generală a Națiunilor Unite și ratificate de Spania. Potrivit acestor dispoziții, trebuie să se țină seama de interesul superior al copilului.
De asemenea, evidențiază articolul 24.2 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene. Acesta prevede că „în toate actele referitoare la minori efectuate de autorități publice sau instituții private, interesul superior al minorului va fi un considerent primordial.”