O întreagă regiune din Spania este în alertă și ar putea fi supusă din nou restricțiilor după ce o participanții de la o nuntă au ajuns la spital unde au fost testați pozitiv pentru coronavirus.
Acum, peste 35.000 de cetățeni au fost sfătuiți să poarte măști și să respecte regulile de distanțare socială pentru a opri noul focar apărut în Tudela, Navarra, scrie The Mirror.
Și în Pamplona, tot în Navarra, are alte cinci cazuri noi de COVID-19 raportate în aceeași familie.
Oficialii din Tudela nu au specificat dacă nunta a fost autorizată în conformitate cu reglementările stricte cu privire la pandemie sau dacă numărul de invitați permis a fost depășit.
Continuă testarea celor care au avut legătură cu nunta, inclusiv a personalului de la localul unde se desfășura și al unui bar unde nuntașii au fost ulterior.
Inițial, doi oaspeți au început să se simtă rău și au ajuns la spital, unde au fost testați pozitiv.
Apoi, au fost testate alți 34 de nuntași, cu 21 de rezultate pozitive.
Una dintre persoanele infectate a fost internată la Spitalul Reina Sofía, unde a fost instalat un cort afară pentru efectuarea testelor.
Toți ceilalți invitați la nuntă și contactele apropiate trebuie să se izoleze timp de 14 zile.
Primarul din Tudela, Alejandro Toquero, a avertizat că restricțiile ar putea fi reimpuse, în urma apariției unui nou focar de COVID-19.
În prezent, Spania înregistrează focare de coronavirus în peste 90 de zone, deși guvernul a subliniat că situația este sub control.