Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a discutat cu omologul său spaniol, Arancha Gonzalez Laya, abordând și subiectul românilor care muncesc și trăiesc în Spania și care și-ar dori să aibă dublă cetățenie.
Aurescu a pledat pentru identificarea unei soluții juridice pentru ca românii din Spania care își doresc acest lucru să poată deține dubla cetățenie, română și spaniolă, acesta fiind un deziderat constant al membrilor comunității române din această țară, menționează MAE într-un comunicat de presă.
Șeful diplomației române s-a referit, totodată, la rolul esențial al comunității româneşti în domenii-cheie ale economiei spaniole și a mulțumit părții spaniole pentru sprijinul oferit în vederea bunei integrări a cetățenilor români care trăiesc și lucrează în Spania.
Ministrul Bogdan Aurescu a mulțumit autorităților spaniole și pentru sprijinul oferit pe perioada pandemiei în ceea ce privește mobilitatea cetățenilor români către și dinspre Spania, mai ales ținând cont de numărul crescut al comunității și de interesul predilect pentru această destinație. La rândul său, ministrul spaniol a evidențiat excelenta colaborare pe linie consulară în toată această perioadă complexă și a exprimat convingerea că aceasta va continua și în perioada următoare.
Ministrul român i-a adresat omologului spaniol invitația de a efectua o vizită la București, de îndată ce condițiile o vor permite, pentru a discuta, în detaliu, subiectele de interes comun pentru cele două state şi pentru a pregăti agenda ședinței interguvernamentale comune, cu accent pe stimularea investițiilor, a schimburilor comerciale şi culturale. Invitația a fost acceptată de omologul spaniol.
Bogdan Aurescu și Arancha Gonzalez Laya au trecut în revistă măsurile luate de ambele state pe plan intern în vederea contracarării efectelor crizei în plan sanitar, economic și social.
Miniștrii român și spaniol au salutat totodată acordul obţinut la Consiliul European din luna iulie privind bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027 și Planul european pentru relansare economică, de natură să asigure îndeplinirea principalelor obiective de dezvoltare ale celor două țări.