Spania se afl în plin al șaselea val, dar deja se gândește la ce va urma. Epidemiologii văd puțin probabil al șaptelea val de coronavirus în Spania. Specialiștii fac apel la prudență. Avertizează că nu poate fi exclusă o variantă mai agresivă sau una cu o capacitate de infectare mai mare, potrivit abc.es.
Al șaptelea val, puțin probabil în Spania
Este sigur că vor continua să existe infectări.
Este puțin probabil că va fi un nou val, dar dacă va fi nu va avea intensitatea ultimului. O spune Francisco Caamano, doctor în Medicină Preventivă și Sănătate Publică la Universitatea din Santiago de Compostela. De aceeași părere și Joan March profesor la Școala Andaluză de Sănătate Publică. El spune că, cu siguranță vor fi focare, dar nu este clar că situația va fi atât de gravă încât să fie un noul val.
Decizie definitivă: se elimină masca în aer liber în Spania
Un alt stadiu
Situația este diferită de luna august a anului trecut datorită nivelului mare de imunizare cu vaccin. La fel, este important că o parte a populației a trecut prin boală.
Transmiterea, greu de oprit
Lucrurile pot merge altfel doar dacă va apare o nouă variantă care să schimbe regulile jocului. Așa cum a făcut Omicron, de exemplu. Nu poate fi exclusă sosirea unei noi variante mai agresive, care se răspândește ușor și prin urmare crește letalitatea.
În acest caz, în două săptămâni ar putea ajunge în Spania. Transmiterea unui astfel de virus, care se manifestă în mare parte asimptomatic este foarte greu de oprit, susține Caamano.
Posibile mutații
Mutațiile apar în mare parte în țări sau zone cu imunitate de grup scăzută. Este motivul pentru care specialiștii atrag atenția că nu vom fi în sigurață până nu vom fi vaccinați cu toții.
Mereu fără măști? Încă nu
Într-o conversație telefonică avută cu ABC, March a spus că ar fi o greșeală să credem că pandemia a ajuns la punctul în care să renunțăm definitiv la măști.
În aer liber, virusul circulă de 20 de ori mai puțin decât în interior, dar nu poți merge la o demonstrație fără mască, a mai spus el.