Familia unei românce omorâte în urmă cu trei ani în Spania se luptă cu autorităţile spaniole pentru a putea să-i ducă trupul în ţară şi să o înmormânteze creștinește.
Maria Marian a fost ucisă chiar în faţa casei sale din Zaragoza, într-un caz pe care Poliţia spaniolă nu l-a rezolvat, deşi au trecut trei ani de atunci.
Trupul fetei zace încă la morgă, în Spania, iar familia nu l-a putut lua pentru a-l repatria şi a-l îngropa creştineşte. Autorităţile spaniole au respins până acum toate cererile formulate de sora şi de tatăl Mariei.
Explicaţia oficială dată, conform El Periodico de Aragon, citat de Adevărul, este că asasinatul e încă în curs de investigare, iar trupul fetei reprezintă încă o probă şi se află depus în morga Institutului de Medicină Legală din Aragon.
În disperare de cauză, familia tinerei s-a adresat justiţiei, iar cazul a ajuns la Tribunalul Provincial din Zaragoza. Aici, ei au avut câştig de cauză, iar instanţa s-a adresat anchetatorilor. În cazul în care nu mai este nevoie de o nouă autopsie să predea trupul familiei îndoliate.
Însă anchetatorii pot să se adreseze unei instanţe superioare, caz în care familia tinerei riscă să mai aştepte o lungă perioadă.
Ce s-a întâmplat
Maria Marian avea 29 de ani când a fost executată, pe 21 noiembrie 2018, în stil mafiot, în faţa casei sale din Zaragoza. Femeia a fost asasinată când a coborât din maşină împreună cu sora sa, fiind împuşcată de doi bărbaţi care apoi s-au făcut nevăzuţi. În schimb, sora tinerei a reuşit să scape fără nicio zgârietură. Anchetatorii susţin că tragicul incident ar fi avut loc pe 21 noiembrie 2019 în jurul orei 20.00 şi că cele două românce au fost aşteptate în faţa casei de doi bărbaţi, care au deschis focul asupra lor, cu pistoalele, apoi au fugit cu un autoturism de culoare roşie.
Modul în care au acţionat ucigaşii i-a dus pe anchetatori cu gândul la un conflict între victimă şi o grupare de traficanţi de droguri.
Nu este însă foarte clar care sunt motivele conflictului.
Maria Marian locuia de mai mulţi ani în Zaragoza împreună cu sora şi cu tatăl ei şi avea o relaţie cu un cetăţean spaniol.
De altfel, bărbatul a fost unul dintre principalii suspecţi, însă nu au fost găsite până acum probe pentru a-l inculpa.
De atunci, anchetatorii nu au reuşit să-i găsească pe vinovaţi, iar pe zi ce trece şansele sunt tot mai mici să se întâmple. Deşi există un cerc de opt suspecţi, până acum nu au fost găsite probe clare pentru a-i incrimina, iar ancheta bate pasul pe loc.