Sari la conținut

Polonezii din diaspora care se întorc acasă vor fi scutiți de impozit. Polonia chiar vrea să-și aducă cetățenii înapoi

Parlamentul Poloniei a început dezbaterile privitoare la o propunere de eliminare a impozitului pe venit pentru ma­joritatea polonezilor cu vârste de sub 26 de ani în condiţiile în care guvernul polonez încearcă să-i ademenească înapoi în ţară pe cei plecaţi să muncească în străinătate, scrie Financial Times, citat de zf.ro.

Mateusz Morawiecki, premierul polonez, a declarat că măsura va duce la creşterea oportunităţilor pentru tineri, „acestea urmând să fie pe măsura celor din Vest“.

https://ziarulromanesc.es/crestere-record-a-populatiei-in-spania-cea-mai-mare-valoare-din-istorie-crestere-datorata-strainilor-romanii-pe-locul-doi/

Potrivit acestuia, de când Polonia a aderat la Uniunea Europeană în 2004, 1,7 milioane de oameni au părăsit ţara îndreptându-se către alte ţări din bloc. „E ca şi când întreaga Varşovie ar părăsi Polonia. Trebuie să-i atragem pe tineri înapoi în ţară“, a declarat Morawiecki în faţa parlamentarilor.

„În ultimii 30 de ani, Polonia a cerut prea mult de la tineri şi nu i-a ajutat suficient. Angajatorii nu erau pregătiţi să majoreze salariile tinerilor angajaţi, aşa că o facem noi prin eliminarea impozitului pe venit“, a adăugat acesta.

Guvernul, care vrea ca parlamentarii să aprobe planul pentru ca acesta să intre în vigoare în august, a declarat că de această măsură vor beneficia aproximativ 2 milioane de oameni, aceasta urmând să coste aproximativ 2,5 miliarde de zloţi, sau aproximativ 590 milioane de euro. Polonezii cu vârste de sub 26 de ani nu ar plăti niciun impozit pe veniturile de până la 85.000 de zloţi sau 20.000 de euro. Măsura îi exclude totuşi pe cei care au propriile companii.

Reduceri de taxe pentru tinerii polonezi au fost promise în acest an de Jaroslaw Kaczynski, liderul partidului Lege şi Ordine (PiS), care are în faţă alegeri generale până în noiembrie. Costul total al reformelor a fost estimat de guvern la 42 miliarde de zloţi.

Promisiunile au ajutat PiS să câştige alegerile europene recente cu o majoritate de 45%. Unii parlamentari ai opoziţiei au acuzat guvernul că încearcă să mituiască electoratul. Ryszard Petru, un parlamentar liberal, a caracterizat proiectul de lege drept un exemplu de „populism viclean“.

Polonia a înregistrat patru ani de creştere economică solidă ce a generat temeri în creştere în rândul angajatorilor privitor la deficitul de forţă de muncă. Angajatorii au devenit din ce în ce mai dependenţi de muncitorii din alte ţări.

Iga Magda, de la Institutul pentru Cercetare Structurală al Poloniei, a declarat că legea este introdusă în grabă şi că există obstacole mai mari pentru tinerii care intră pe piaţa muncii.

Totuşi, Joanna Narkiewick-Tarlowska, de la PwC Varşovia, arată că măsura va ajuta la combaterea penuriei de forţă de muncă. „Polonia are o problemă cu lipsa de muncitori. Măsura ar încuraja tinerii să muncească legal în loc să rămână în sectorul informal sau să plece peste graniţe. Costurile sunt ridicate, dar piaţa locală a muncii are nevoie de aceste măsuri“.

Recent, și Portugalia a anunțat că oferă o plată unică de 6.500 de euro pentru fiecare portughez care se reîntoarce să muncească în Portugalia.

România, deși se confruntă cu o criză extremă de forță de munc din cauza imigrației, nu a luat măsuri serioase. Măsurile propagandistice de tipul „dispora start-up”, prin care câteva zeci de întreprinzători primesc bani să deschidă firme acasă, sunt necredibile.

https://ziarulromanesc.es/portugalia-ofera-mii-de-euro-fiecarui-portughez-din-diaspora-care-revine-acasa/