in

Portugalia oferă mii de euro fiecărui portughez din diaspora care revine acasă

În perioada crizei din 2008, Portugalia s-a confruntat cu un exod al lucrătorilor către alte țări europene. Acum guvernul portughez încearcă să-i determine pe cei plecați să revină și oferă o plată unică de 6.500 de euro pentru fiecare portughez care se reîntoarce să muncească în Portugalia.

Astfel speră guvernul de la Lisabona să-i determine pe cei plecaţi din ţară odată cu criza economică să revină acasă, relatează agenţia EFE, citată de Agerpres.

Propunerea este cuprinsă în ”Programul Întoarcerea”, aprobat marţi de guvern, a cărui aplicare va începe din luna iulie şi de care pot beneficia atât portughezii, cât şi descendenţii lor lusofoni.

Șofer român de Tir, moare într-un accident în Spania. Camionul a luat foc pe autostrada AP-7, în apropiere de Barcelona

Acest program oferă o serie de facilităţi celor care doresc să revină să lucreze în Portugalia, dar plata celor 6.500 de euro este condiţionată de prezentarea unui contract de muncă ferm în această ţară. De asemenea, plata poate fi acordată numai celor care au plecat din ţară înaintea datei de 31 decembrie 2015 şi au trăit în străinătate cel puţin 12 luni.

”Aceasta este o politică activă de ocupare a forţei de muncă şi este menită să sprijine contractele de muncă, nu este un ajutor pentru ca oamenii să revină în Portugalia să caute un loc de muncă”, explică secretarul de stat pentru muncă, Miguel Cabrita.

Nu este însă singura măsură menită să stimuleze revenirea în ţară a celor care au emigrat. Un alt plan, denumit ”Întreprindem2020” şi destinat tinerilor, are în vedere crearea cu ajutorul unui portal specializat a unui cadru de întâlnire on-line între aceştia şi companiile care ar putea fi dispuse să-i angajeze şi, de asemenea, acordarea de asistenţă celor care doresc să-şi deschidă o afacere, fie că este vorba de asistenţă financiară sau doar de consultanţă.

Asociaţia Întreprinzătorilor din Portugalia (AEP), care a lansat programul ”Întreprindem2020”, a efectuat cu doi ani în urmă un studiu ce a conturat profilul general al tinerilor portughezi care au emigrat. Astfel, 85% dintre aceştia au studii superioare în specializări tehnice (inginerie, informatică, biologie etc.) şi s-au stabilit preponderent în alte ţări europene. Circa o treime dintre tinerii chestionaţi în cadrul acestui studiu au afirmat că nu intenţionează să revină în Portugalia, în principal pentru că şi-au construit o nouă viaţă în ţara unde au emigrat.

Portugalia se confruntă cu un fenomen accentuat de îmbătrânire a populaţiei, la care, în plus faţă de emigraţia tinerilor, contribuie natalitatea redusă (în medie 1,3 copii pentru fiecare femeie la vârsta fertilă) şi creşterea speranţei de viaţă, care a depăşit vârsta de 80 de ani. Conform datelor sistemului de asigurări sociale, 23% dintre municipalităţile portugheze au mai mulţi pensionari decât lucrători activi.

România, care se confruntă cu o criză fără precedent de lucrători, din cauza emigrației, nu a eușit să propună măsuri serioase. Singura propunere, prin programul start-up diaspora, este limitată la câteva zeci de afaceriști care vor primi, teoretic, bani să îi deschidă afaceri în România.

Șomajul în România 3,8%, în Spania 14%. Cu toate acestea, românii continuă să emigreze

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Creștere record a populației în Spania: cea mai mare valoare din istorie, creștere datorată străinilor. Românii, pe locul doi.

Caniculă extremă în Spania, cele mai afectate zone sunt Navarra, Insulele Baleare, Țara Bascilor și Aragon. Temperaturile vor ajunge la 42 grade