Românii din diaspora să nu mai facă testul de sifilis și alte boli similare, înainte de a se căsători, este inițiativa a trei parlamentari de diaspora aleși pe listele USR PLUS.
Trei parlamentari USR PLUS au depus la Parlament o iniţiativă legislativă care prevede eliminarea certificatului medical prenupţial cerut la căsătorie.
Propunerea legislativă vizează modificarea art. 25 din Codul civil, în sensul scoaterii certificatului medical prenupţial, în acest fel reducându-se numărul de documente pe care cuplurile trebuie să le pregătească când se prezintă la starea civilă.
Iniţiatorii argumentează propunerea de eliminare a acestui certificat prin faptul că România a rămas singurul stat din UE care mai cere asemenea documente la căsătorie şi că, astfel, se va degreva activitatea consulatelor şi va debirocratiza procedura de căsătorie.
Proiect care ar fi fost cerut de românii din diaspora
„Pentru românii din Diaspora este un chin să obţină acest certificat. Întâi şi întâi, trebuie să îl obţină în limba statului-gazdă, apoi au la dispoziţie 14 zile lucrătoare să îl traducă la consulat în limba română.
Iar cozile la consulate pentru orice durează luni de zile.
Programările trebuie făcute minuţios şi cu foarte mare precizie pentru a putea fi rezolvate traducerile şi legalizările în timp util.
Acest proiect ne-a fost cerut chiar de românii din comunităţile din străinătate şi ca urmare l-am depus împreună cu colegii mei deputaţi USR PLUS de Diaspora în Parlament”, a afirmat Radu Mihail, liderul grupului USR PLUS din Senat, potrivit Agerpres.
Testul de sifilis la diaspora
Deputatul Simina Tulbure a susţinut că certificat medical prenupţial este un document care se eliberează în urma unor teste medicale pentru a arăta dacă viitorii soţi sunt bolnavi sau nu de HIV/SIDA, sifilis sau TB.
„Testul de sifilis, de exemplu, a fost introdus în SUA în anii ’30, în contextul izbucnirii unei epidemii.
Acum, la 90 de ani distanţă, medicina a evoluat, sistemele de tratare şi prevenţie au evoluat şi ele şi numărul cazurilor a scăzut vertiginos.
Însă, deşi numărul bolnavilor este foarte mic, legislaţia naţională nu a fost modificata sau schimbată.
Aşa se face că România a rămas singurul stat din UE care încă cere în mod obligatoriu această testare în vederea căsătoriei”, a adăugat Simina Tulbure, potrivit comunicatului.
Comunitatea din Spania ar fi fost de acord
De asemenea, deputatul Iulian Lorincz a menţionat că eliminarea acestui certificat este o măsură dorită de românii din străinătate.
Un român din Spania a fost ales deputat. Iată lista parlamentarilor de diaspora
„Eliminarea acestui certificat înseamnă uşurarea semnificativă a procesului căsătoriei, în special pentru cei din Diaspora care pe lângă obţinere, mai trebuie să îl şi traducă şi legalizeze.
E o măsură dorită de românii din străinătate, am avut multe discuţii cu comunitatea din Spania pe subiect. Sperăm să fie trimis la comisiile competente cât mai rapid şi să fie adoptat până de sărbători”, a afirmat Iulian Lorincz.