Violență asupra medicilor în Spania. Agresiunile personalului medical în spitale, în cabinete dar și în afara acestora, sunt tot mai frecvente. Sunt amenințări și insulte, dar și bătaie prorpiu zisă, comportamente cauzate de nemulțumirea în raport cu îngrijirea medicală primită. În multe cazuri, la cabinete sau în spitale pacienții se prezintă fără programare. Dar un caz din Jaén, Andalucía, este în prim plan în aceste zile, și arată că se poate întâmpla și când medicul merge acasă la pacient.
Citește și: Sănătatea publică în Spania, liste de așteptare record pentru intervenții chirurgicale non-urgente, care sunt timpii pentru o operație și situația pe Comunități autonome
Violență asupra medicilor în Spania, un medic bătut de pacient chiar în timpul vizitei la domiciliu
Atacul asupra medicului spaniol a avut loc acum două zile. Agresorul este un tânăr care avea nevoie de medicamente specifice dar pe care nu le ia întotdeauna, potrivit diariodejaen. Medicul se dusese la domiciliul pacientului pentru a-i acorda îngrijire. Era luni dimineață, iar medicul, care consultă în fiecare zi de joi la cabinetul Onsares, a decis să viziteze pacientul acasă, însoțit de o asistentă.
Pacientul nervos a început să-l lovească pe doctor cu un băț în spate până când bățul s-a rupt, potrivit sursei citate. Garda Civilă a intervenit și a arestat pacientul agresiv, apoi eliberat. Medicii cer acum, prin sindicatul care îi reprezintă, să fie implementată o măsură de identificare a agresorilor. Astfel, profesioniștii care urmează să le ofere asistență ar fi avertizați. Acest lucru ar putea fi făcut prin intermediul sistemului de istorie clinică a pacientului sau prin crearea unui Observator al agresorilor.
Citește și: Atacul de la Amorebieta. Cum trăiește astăzi românul bătut cu bestialitate de 20 de persoane în parc din Spania?
Alte revendicări ale sindicatului se referă la un software pentru a lansa o alertă pe computerele profesioniștilor susceptibili de a suferi un atac. Apoi, la instalarea mai multe camere de supraveghere video și la angajarea mai multor agenți de securitate.
Numărul agresiunilor asupra medicilor, în creștere în Andalucía
Potrivit Sindicatului Asistenților Medicali (Satse) în toată Andalucía cazurile de violență asupra medicilor au crescut cu 24% în 2022 față de anul precedent. Pentru tot anul 2022, datele de la Serviciul Andaluz de Sănătate (SAS) arată că au fost 62 de atacuri fizice (23%) și 206 de atacuri verbale (77%). În termeni absoluți , Malaga este cea care raportează cele mai multe cazuri după Sevilla. .
În cazurile de violență asupra medicilor în Spania, femeile doctor sunt mai des victime. Acest fapt ar putea fi justificat de posibila feminizare pe care o suferă profesia în ultimii ani. În ceea ce privește profilul agresorilor , 83,53% sunt „persoane normale„, pacienți fără tulburări psihice sau cu deficiențe cognitive.|
Citește și: Problemele de sănătate ale românilor din Spania: „Așteaptă să ajungă în momente critice pentru a merge la medic”
Sursa: diariojaen, ZiarulRomanesc.es