Să începem noi să ne schimbăm. Este îndemnul adresat credincioșilor români din Spania de către Preasfințitul Părinte Timotei, Episcopul Ortodox Român al Spaniei și Portugaliei. Acesta a săvârșit Sfânta Liturghie în Parohia Sfântul Cuvios Serafim de Sarov, din Vilanova i la Geltrú , oraș cu circa 50.000 de locuitori din Catalonia, care și-a serbat hramul. Alături de Ierarh au slujit Preacuviosul Părinte Arhidiacon Spiridon Burlacu, consilier economic eparhial, și Părintele Paroh Alin Toader. Potrivit INE, în Vilanova i la Geltrú sunt 946 de români.
Citește și: „Nu putem spune că-L iubim pe Hristos, disprețuind Biserica și pe preoți”
Să începem noi să ne schimbăm
Preasfinția Sa, în cuvântul de învățătură, a explicat pericopa evanghelică citită în cadrul Sfintei Liturghii. Pocăința este un proces care începe cu botezul fiecăruia și se încheie atunci când plecăm din această lume.
„Pocăința înseamnă schimbarea minții. Mântuitorul ne învață cum să ne pocăim: să ne schimbe felul de a gândi, modul de a acționa în lumea aceasta. Dacă ne dorim să schimbăm fața acestei lumi și dacă vrem să trăim raiul în lumea acesta, trebuie să începem noi să ne schimbăm, și să nu așteptăm să se schimbe cei de lângă noi, bineînțeles cerând ajutorul harului Bunului Dumnezeu.
Când avem un gând rău, să-l înlocuim cu unul bun. Când mărturisim și ne pocăim de un păcat săvârșit, să ne străduim apoi a-l înlocui cu o faptă bună, cu o virtute. Altfel, vom ajunge să săvârșim mereu acel păcat.
Citește și: „În ochii lui Dumnezeu toți oamenii sunt valoroși”
Preasfințitul Părinte Timotei l-a hirotesit iconom pe Părintele Paroh Alin Toader pentru întreaga activitate pastoral-misionară desfășurată până acum. În plus, i-a dăruit și Ordinul Sfântul Apostol Iacob cel Mare.
La final, Părintele Paroh a mulțumit Părintelui Episcop Timotei pentru slujirea Sfintei Liturghii în mijlocul comunității din Vilanova y la Geltru, cu prilejul cinstirii în chip festiv a Sfântului Serafim de Sarov, dăruindu-i din partea parohiei o icoană.
Ierarhul a binecuvântat pe credincioși, îmbrăcați în costume populare, și le-a oferit câte o carte de rugăciuni.
Citește și: Catedrala Ortodoxă Română din Madrid și-a sărbătorit anticipat hramul: „Nu bogăția este pericolul, ci atitudinea noastră față de ea”
Sursa: Episcopia Ortodoxă a Spaniei și Portugaliei, ZiarulRomanesc.es