Nepurtarea centurii de siguranță în Spania te lasă fără 200 de euro și patru puncte de pe permis. Potrivit legii spaniole, centura trebuie folosită pe toate scaunele și trebuie fixată corect. O campanie recentă a Direcției Rutiere spaniole arată că de la teorie la practică e un drum lung. Potriit legii, șoferul este responsabil dacă un copil călătorește fără sistemul de reținere pentru copii. Unul din cinci adulți morți într-un accident rutier pe drumurile interurban nu purta centura de siguranță. În oraș, numărul morților crește la doi din cinci. În șapte zile, Direcția Rutieră a controlat 356.510 de vehicule. Au fost depistate 4.607 de infracțiuni de către șoferii sau pasagerii care nu au folosit acest mijloc de siguranță. Continuă să citești mai jos
Crește numărul minorilor fără sisteme de siguranță
Cel mai îngrijorător aspect ține de minori, tot mai mulți călătoresc fără nici un sistem de siguranță pentru copii.Agenții au găsit 280 de minori cu o înălțime mai mică sau egală cu 135 cm, care circulau fără a folosi acest dispozitiv de securitate. Unii îl foloseau dar era montat incorect. 213 erau pe banchetele din spate și 67 pe locurile din față. Nepurtarea centurii de siguranță în Spania este un fenomen în creștere și în cazul pasagerilor. În cazul copiilor, utilizarea sistemelor de siguranță pentru copii este și mai importantă. Iată imaginile surprinse din avion de agenții de la Direcția Rutieră. Unii șoferi și pasageri își pun centura rapid doar când văd că sunt filmați.
Citește și: O mașină în flăcări? Ce indică unul dintre cele mai necunoscute semne de circulație
Poliția rutieră spaniolă reamintește că purtarea centura este OBLIGATORIE și pe locurile din spate. În cazul unui impact frontal probabilitatea ca un ocupant al acelor scaune să lovească mortal un alt pasager din față poate fi de până la 8 ori mai mare.
La 80 km/h pasagerii din spate îi pot omorî pe cei din față
Fără centură de siguranță, la 80 km/h pasagerii din spate nu au de ce să se țină. Sunt proiectați spre cei din față cu o forță care ar putea ucide sau răni grav ocupanţii scaunelor din faţă. Potrivit legii spaniole, șoferul este responsabil de amenzile legate de circulația unui vehicul. Nerespectarea legii rutiere are impact și în cazuri mai grave, când trebuie plătite daune, materiale sau biologice, în urma unui accident rutier. O companie de asigurări poate refuza parțial sau total să plătească daunele pe care le-ai provocat dacă nu au fost respectate TOATE regulile de circulație.
Citește și: Accident în Spania cu mașină cu număr străin, cum îți recuperezi pagubele