Sari la conținut

Zaragoza, doi muncitori români și un spaniol au murit otrăviți la locul de muncă, au inhalat vapori toxici în timp ce curățau un rezervor de vin

Trei lucrători au murit după ce au inhalat vapori toxici în timp ce curățau un rezervor pentru vin la o cramă din Zaragoza, Bodegas Paniza (Bodega Cooperativa Nuestra Señora del Águila). Primii doi, ambii români, au murit marți, 2 iulie, iar al treilea angajat, un spaniol, a murit miercuri, după ce ajunsese în stare gravă la spital.

Cei doi români, de 44 și 33 de ani, au murit marți dimineață din cauza inhalării vaporilor toxici, în timp ce curățau o cuvă pentru vin într-o cramă din Paniza, o mică localitate din provincia Zaragoza. Un al treilea angajat, spaniol, de 44 de ani, a murit după câteva ore, după ce a fost transportat cu elicopterul medical într-un spital din capitala aragoneză, potrivit Gărzii Civile.

https://ziarulromanesc.es/sofer-roman-de-tir-moare-intr-un-accident-in-spania-camionul-a-luat-foc-pe-autostrada-ap-7-in-apropiere-de-barcelona/

Intoxicația a avut loc marți în jurul orei 10.00, când angajații care curățau rezervorul de vin au fost găsiți morți de alți colegi.

Intoxicația s-a produs cu anhidridă carbonică (dioxid de carbon), substanță care este generată în procesul fermentării vinului.

Serviciul 112 SOS Aragón a fost alertat, la fața locului au venit medici și patrule ale Gărzii Civile. Pentru a-i scoate din rezervorul lat de 2 metri și adânc de 4 metri, salvatorii au folosit mai întâi ventilatoare, pentru a scoate vaporii toxici din interior, operațiune care ar fi trebuit efectuată ÎNAINTE ca muncitorii să coboare.

Primarul din Paniza, José Manuel Cebrián, a spus că cei trei nu erau angajați ai cramei, ci erau de la o firmă externă care se ocupă cu întreținerea. „Toți suntem șocați de acest accident”, a spus primarul, care a reamintit că a petrecut 20 de ani de lucru muncind ca vinificator în aceeași companie.

Luis Clarimón, responsabil cu medicina muncii de la sindicatul CC. OO. Aragón, a denunțat faptul că nu a fost respectat protocolul de prevenire, pentru că muncitorii au intrat fără aparatura de respirație autonomă necesată în spații închise. „Aceste morți erau complet evitabile” a declarat Luis Clarimón. „Încă o dată vedem că nu se repectă normele de siguranță la subcontracte și rezultatul e dramatic. Nimeni nu ar trebui să moară la locul de muncă”, a mai spus reprezentantul sindicatului.

José de las Morenas, responsabile sindical de la UGT Aragón, a spus că în Aragón sunt deja 12 morți la muncă de la începutul anului. „Trebuie să demarăm o campanie pentru siguranța muncii pentru a opri această statistică neagră”.

Ministrul Economiei, Marta Gastón, a cerut ca toată lumea să dea atenție măsurilor de siguranță. Ea a transmis condoleanțe familiilor victimelor.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA