Sari la conținut

VIDEO – Doi români suspecți arestați la Cáceres, acțiune spectaculoasă a poliției spaniole

Doi români, de 33 și 36 de ani, au fost arestați miercuri dimineață la Cáceres, în regiunea Extremadura, după o urmărire spectaculoasă a poliției pe străzile din centrul orașului.

Poliția Națională i-a arestat după ce a fost alertată de un magazin de bijuterii în care cei doi au intrat și au ridicat suspiciuni, potrivit Hoy.es.

Odată ce au apărut ofițeri în civil, cei doi au fugit, ignorând avertismentele de oprire pentru identificare.

Au fost arestați când fugeau într-o mașină, un Mazda 3, prin Ronda del Carmen.

Un vehicul de poliție le-a tăiat calea, unul dintre ocupanți fugind pe jos, fiind interceptat de un agent care l-a imobilizat pe trotuar. Între timp, mai mulți polițiști l-au scos pe partener din vehicul. Au fost arestați sub acuzația, inițial, de ultraj și nerespectarea indicațiilor autorităților.

Poliția Națională încearcă să afle originea obiectelor găsite în interiorul mașinii la percheziție și investighează dacă provind din furturi.

https://ziarulromanesc.es/narcotraficanti-romani-arestati-in-spania-captura-record-de-stupefiante-politistii-au-capturat-peste-350-de-kg-de-marijuana/