Sari la conținut

Un român care a stat 831 zile în închisoare în Spania, declarat NEVINOVAT! Nicolae Stan a fost achitat de crima de care era acuzat la Madrid

A fost închis 831 de zile într-o celulă, în așteptarea judecății. Recent, în luna septembrie, la aproape doi ani și jumătate de la internarea în arest preventiv, s-a dovedit a fi nevinovat. Nicolae Stan, 39 de ani, a fost acuzat de moartea lui Luis Lozano, un întreprinzător în construcții ucis pe 17 mai 2016 la domiciliul său din Villar del Olmo (Madrid).

Un juriu popular l-a declarat pe Nicolae Stan, 39 ani, nevinovat de acuzația de omor a constructorului Luis Lozano, în mai 2016. Muncitorul român, arestat când avea 37 de ani, era singurul acuzat de crimă.

Procesul a avut loc cu un juriu popular în secția 16 a Tribunalului Provincial din Madrid, în perioada 9 – 23 septembrie. În timpul celor opt sesiuni orale, au depus mărturie, pe lângă acuzat și aproximativ douăzeci de martori, 22 de gardieni civili care au participat la ancheta care acum trebuie să înceapă de la zero, potrivit La Razon. Procurorul a solicitat 20 de ani de închisoare și o despăgubire de 80.000 de euro pentru fosta soție și fiica victimei.

Care erau acuzațiile? Potrivit Parchetului, care a cerut 20 de ani de închisoare pentru el, inculpatul, „în comania altor persoane neidentificate și în acod cu acestea”, circula cu mașina sa Citroen Berlingo albă, lângă barul Boletus din Eurovillas, unde se afla în acea zi întreprinzătorul. Potrivit Procurorului, românii îl urmăreau și înainte ca Luis să intre în casa sa, Nicolae, împreună cu terți necunoscuți, au intrat în casa acestuia (fără ca ușa să fie forțată).

https://ziarulromanesc.es/romani-condamnati-pentru-omor-au-ucis-un-batran-de-77-de-ani-din-huelva-ajutati-de-o-conationala-care-venea-in-casa-sa-faca-sex/

Conform teoriei procurorilor, când omul de afaceri a ajuns la casa sa, Stan l-a atacat „lovindu-l la spate, brațe și cap, ceea ce l-a determinat să cadă pe podeau, semi-inconștient”. Stan atunci l-ar fi omorât cu intenție. Cu victima deja la pământ și „cu intenția de a-l ucide, i-a apăsat strâns gâtul cu o mână pentru a-l strangula, în timp ce-i acoperea căile respiratorii cu cealaltă”, au scris procurorii în rechizitoriu. Această manevră i-a provocat moartea la 11:45 p.m., potrivit autopsiei.

Luis Lozano era un constructor în vârstă de 61 de ani, care locuia singur într-o vilă din cartierul Eurovillas din localitatea Madrid Villar del Olmo. Când criza a ajuns în sectorul construcțiilor, Lozano a început să acumuleze datorii. Aceasta s-a încheiat și într-o criză sentimentală și a dus la separarea soției sale. Atunci Lozano a început să iasă noaptea și să frecventeze diverse medii. Pe 17 mai 2016 a fost găsit ucis în casa sa.

Criminaliștii Gărzii Civile au lucrat pe trei linii de anchetă: sentimentală, profesională și jaf. În final, au rămas la cea din urmă, chiar dacă din casă nu lipsea nimic, și l-au arestat pe Stan la aproape un an de la evenimente. El a intrat în detenție provizorie pe 7 aprilie 2017. Ulterior, un judecător l-a eliberat două luni: din 9 noiembrie 2017 până în 17 ianuarie 2018. Când s-a întors, titularul Curții de Instrucție numărul 3 din Arganda, care desfășura ancheta, a dispus din nou detenția lui.

Ce probe existau împotriva lui Stan? Practic, trei indicii, nu dovezi: amplasarea autoutilitarei sale în apropiere de barul în care se afla victima, transmiterea datelor de la telefonul său de la releul din zona casei decedatului și ADN-ul său pe banda adezivă care acoperea una dintre cele două camere de supraveghere video din hol.

Dar îndoielile față de aceste indicii care i-au fpcut pe jurați să dea un verdict de nevinovăție. Astfel, Judecătorul a decretat achitarea lui, într-o sentință notificată la 1 octombrie. Judecătorul pune la îndoială punctul de plecare al anchetei poliției și susține că argumentul furt nu are sens, deoarece „faptul dovedit este că nu au luat niciun obiect de valoare”. «Se știa în cartier că Luis era în faliment (…). Acesta este motivul pentru care ipoteza furtului este exclusă”, spune judecătorul.

Sentința argumentează de ce „respinge” cele trei indicii principale împotriva lui Stan. În ceea ce privește autoutilitara Berlingo, Garda Civilă a recunoscut în proces că calitatea slabă a imaginilor de pe camerele video de pe stradă nu a permis să determine marca, modelul sau numărul de înmatriculare al vehiculului. Adică putea fi orice dubă albă cu caracteristici similare, inclusiv Fordul Transit al victimei. În ceea ce privește orele în care se vede autoutilitara, „se arată că telecamera de la rezervor de apă marchează cu o oră mai puțin, deoarece nu a fost adaptată la ora de vară, deci nici timpul cea care traversează autoutilitara în acel punct lângă casa lui Luis nu este dovedită ».

În ceea ce privește telefonul mobil al lui Stan, există faptul că „cele trei repetitoare care acoperă zona, dacă unul se saturează, are loc un transfer de date și se oferă servicii pentru clienți chiar dacă nu este repetitorul cel mai apropiat”. Adică, un repetitor de acoperire nu este neapărat cel mai apropiat. Prin urmare, instanța îl consideră un indiciu „nu foarte semnificativ”, întrucât Stan putea fi acasă la el, conectat la repetitorul cel mai aproape de casa victimei, deoarece ambele case sunt relativ în apropiere.

În fine, ADN-ul. A fost principala dovadă a acuzării împotriva lui, dar nu s-a dovedit că Stan era acolo la locul și la momentul crimei. „Interpretarea nu poate fi univocă”, a rezumat magistratul. Unul dintre argumente este așa-numitul transfer secundar: faptul că ADN-ul poate fi „transportat” dintr-un loc în altul, astfel încât să incrimineze pe altcineva. Judecătorul subliniază faptul că două tentative de tâlhărie au avut loc cu două luni înaintea crimei, la domiciliul lui Lozano. „Nu se știe dacă camerele de securitate erau deja acoperite (…). Nu poate fi exclus faptul că ADN-ul ar fi putut fi depus cu acea ocazie ».

Juriul nu a putut considera practic nicio probă definitivă.

Familia victimei, care a cerut 25 de ani de închisoare pentru inculpat, va evalua zilele acestea cu avocatul său dacă va face apel împotriva sentinței. Se pare că Parchetul o va face, dar cu puține șanse de a schimba sentința.

Ancheta cu privire la crimă se redeschide. Dacă Stan nu e vinovat, cine e făptașul? Investigatorii ar putea relua acum mai multe ipoteze pe care le abandonaseră. Astfel, a fost cercetată o femeie de origine română pe nume Diana, cu care Lozano ar fi putut avea o relație romantică. Soțul acestei femei, tot român, ar fi aflat de aceste infidelități și ar fi putut să se răzbune.

O altă ipoteză a fost legată de datoriile pe care îtreprinzătorul le avea cu lucrătorii săi. Cu unul dintre ei, numit Raul și, de asemenea, de origine română, îl văzuseră discutând cu o zi înainte de crimă la centrul comercial Eurovillas. O vreme, Garda Civilă a interceptat telefonul mobil al acestui bărbat, însă nu au reușit să obțină dovezi împotriva lui sau să-l lege de crimă.

https://ziarulromanesc.es/roman-injunghiat-mortal-la-villarubia-doi-conationali-arestati-am-vrut-numai-sa-l-intep-nu-sa-l-omor/