Sari la conținut

Un deputat din Spania le răspunde imigranţilor care acuză ţara de rasism: «Le vom da bilete de avion înapoi în ţările lor»

Un deputat din Spania a publicat pe o reţea de socializare un comentariu batjocoritor la adresa a doi imigranţi dezamăgiţi de problemele cu care se confruntă în această tară pentru a obţine actele de şedere şi a intra în legalitate. „Le vom da acte, bilete de avion înapoi în ţările lor”, a spus Rocio De Meer Mendez, deputat de extremă dreaptă. Povestea a început după un incendiu puternic în Badalona, la un depozit în care se adăposteau ilegal mai mulţi imigranţi din Africa. În urma tragediei, trei oameni au murit, iar alţi 19 au fost răniţi.

Invitaţi la o televiziune locală, doi supravieţuitori s-au plâns de situaţiile pe care le întâmpină: „Nu avem nevoie de mâncarea pe care ne-au adus-o, nu murim de foame. Nu avem nevoie nici de haine. Nu vrem cazare la pensiuni, vrem locuinţe”. Celălalt muncitor invitat la emisiune a precizat: „Trebuie să spunem, ţara asta e foarte rasistă. Oamenii au nevoie de acte”.
Citiți și: Viceprimar din Spania, condamnat pentru amenințări la adresa unui vecin român: „O să mori”

Duminică, 20 decembrie, deputata Rocio De Meer Mendez a distribuit pe contul ei Twitter clipul cu declaraţiile imigranţilor şi a scris: „Le vom da acte, bilete de avion înapoi în ţările lor”.

Etichete: