Invitaţie în Spania rurală pentru turiştii străini. În locul vacanţelor tradiţionale pe nisip şi la mare, aceştia se pot bucura de farmecul peisajului rural, a declarat sâmbătă premierul Pedro Sanchez, care a lansat un plan ambiţios pentru a salva satele spaniole aflate pe cale de dispariţie, relatează Reuters, conform Agerpres.
Planul de 10 miliarde de euro are ca scop salvarea vieţii rurale într-o ţară în care 42% dintre sate sunt expuse riscului de depopulare, faţă de o medie de 10% în Uniunea Europeană.
”Aş dori să subliniez în mod special că (turiştii) ar trebui să se bucure de bogatele atracţii turistice rurale pe care le are ţara noastră, una dintre bijuteriile coroanei”, a declarat Sanchez la o reuniune a primarilor de localităţi rurale, desfăşurată la Madrid.
Începând de luni, Spania se deschide pentru turiştii din afara Uniunii Europene consideraţi cu risc scăzut de transmitere a coronavirusului, în special Marea Britanie şi Japonia, care nu vor fi obligaţi să prezinte un test negativ.
Iar din 7 iunie, Spania va permite intrarea în ţară a persoanelor din orice parte a lumii care sunt vaccinate împotriva COVID-19, în speranţa de a stimula redresarea sectorului turistic devastat.
Îmbunătăţirea conectivităţii digitale pentru afacerile din turismul rural face parte din plan, care are în vedere, de asemenea, extinderea turismului durabil.
Guvernul de stânga intenţionează să sporească accesul la internet în zonele rurale, să îmbunătăţească rutele de transport, să ofere subvenţii pentru tinerii antreprenori şi întreprinderile mici şi să lanseze un program educaţional Erasmus rural.
Sanchez a declarat că cele 47 de milioane de locuitori ai Spaniei ocupă doar 12,7% din teritoriu, comparativ cu 67,8% din teritoriul populat în Franţa şi 59,9% în Germania.
Multe sate rurale au o densitate medie de mai puţin de 12 locuitori pe kilometru pătrat, estimează guvernul.