Guvernul de la Madrid a aprobat un plan al cărui obiectiv este să îi convingă să revină acasă pe cei aproximativ un milion de muncitori spanioli care au plecat în străinătate să îşi caute un loc de muncă după criza economică din 2008-2013.
Printre cele 50 de măsuri incluse în acest plan pe doi ani se numără burse şi granturi pentru cercetătorii ştiinţifici precum şi contribuţii sociale mai mici pentru anumite categorii de muncitori. De asemenea, planul prevede crearea unui motor de căutare online de locuri de muncă şi un portal de Internet care va facilita demersurile birocratice pentru cei plecaţi, dar care vor să se reîntoarcă în ţară.
Tot acest plan va costa 24,2 milioane euro în anii 2019 şi 2020, iar autorităţile speră că 23.000 de muncitori spanioli vor decide să revină în ţară, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernul de la Madrid, Isabel Celaa. Acest număr pare unul modest în condiţiile în care, potrivit cifrelor oficiale, numărul spaniolilor care trăiesc în străinătate a crescut cu aproximativ un milion de persoane după 2009.
„Aceste persoane au plecat cu talentele şi pregătirea pe care le-a dat-o Spania, majoritatea dintre ei în căutarea unor oportunităţi pe care nu le puteau găsi în ţara lor”, a subliniat Isabel Celaa.
Afectaţi de şomajul în masă, majoritatea celor plecaţi au fost tineri calificaţi: doctori, ingineri, cercetători şi alţi muncitori calificaţi. Chiar dacă planul Guvernului de la Madrid se adresează în principal acestor muncitori calificaţi, ar putea de asemenea să ajute şi la revenirea altor tipuri de muncitori, a precizat Isabel Celaa.
Potrivit cifrelor oficiale, peste 2,5 milioane de spanioli trăiesc în străinătate la 1 ianuarie 2019. Din acest total, aproximativ 1,5 milioane trăiau în cele două Americi, în special în ţările din America Latină, şi alte 900.000 în Europa, potrivit Agerpres.