Un tată se face vinovat că cei doi copii ai săi, de 2 și 4 ani, s-au jucat în secția de poliție și nu au fost supravegheați. Părinții erau acolo ca să se ocupe de cărțile de identitate ale micuților. Acum riscă o amendă de până la 30.000 de euro.
Poliția spaniolă avertizează despre escrocherii cu coduri QR
Tatăl riscă amendă de mii de euro
Evenimentele s-au întâmplat zilele trecute la Sediul Superior de Poliție din A Coruña. Părinții trebuiau să se ocupe de reînnoirea documentelor de identitate ale copiilor mai mari. Îl aveau cu ei și pe cel mai mic, de 11 luni.
În timp ce mama se ocupa de treburile administrative în secție, tatăl stătea afară cu fetița. Ceilalți doi copii se jucau, intrau și ieșeau pe ușă. La un moment dat, un polițist l-a abordat pe tată și l-a atenționat să-și controleze copiii .
Bărbatul a răspuns că are grijă de ei mama, în timp ce el stă afară cu fetița. Atunci polițistul i-a cerut să se identifice. Acum omul riscă să plătească 30.000 euro amendă.
Părintele consideră această măsură un exces
În documentul întocmit de polițist se arată că „în timp ce cei doi copii ai săi intrau, alergau și ieșeau din birou, lovind și suportul pentru umbrelă, i s-a cerut să-și controleze copiii. La care el răspunde că îi controlează mama lui, care se află în interiorul biroului”, informează lavozdegalicia.es .
Sancțiunea este pentru încălcarea Legii organice 4/2015, articolul 36. Se referă la provocarea dezordinii în spații sau unități, sau obstrucționarea accesului când se produce o alterare gravă a securității cetățenilor.
Părințele sancționat consideră această măsură un exces. Situația a fost exagerată, spune el, mai ales că la mijloc sunt doi copii de 4 și 2 ani care intrau și ieșeau dintr-un birou.
El susține că „este un abuz de autoritate total și absolut”. Sancțiunea corespunde unei abateri grave, iar amenda variază între 601 și 30.000 de euro.
Surse din Poliția Națională citate de lavozdegalicia.es susțin că vor verifica ceea s-a întâmplat.
Surse: lavozdegalicia.es, farodevigo.es, boe.es, ziarulromanesc. es