Sari la conținut

Spania, afectată de pierderea turiştilor ruşi. Dezastru pe piața imobiliară

Spania pierde turiștii ruși. Guvernul spaniol încearcă să găsească ”o soluţie” pentru a atenua impactul asupra veniturilor din turism în urma pierderii turiştilor ruşi. În sezonul estival de anul acesta nu vor mai veni foarte mulţi în Spania, din cauza sancţiunilor impuse Rusiei după invazia asupra Ucrainei.

Spania pierde turiștii ruși

”În unele zone de pe Coasta de Aur, în localităţi precum Salou, turiştii ruşi reprezintă circa 15% din rezervările hoteliere (…) Este un procent important şi trebuie să găsim o soluţie”, a declarat vineri agenţiei EFE secretarul de stat spaniol pentru turism, Fernando Valdés.

O măsură avută în vedere, adaugă acesta, este lansarea de campanii pentru atragerea mai multor turişti din alte ţări, cum ar fi Germania, Marea Britanie sau Irlanda.

Există totuşi ţări mult mai dependente de turiştii ruşi şi care vor fi astfel mai afectate, remarcă oficialul spaniol, dând ca exemplu Turcia, Croaţia sau Republica Cehă.

Spania pierde turiștii ruși. Consecințele economice ale conflictului din Ucraina

”Ceea ce ne preocupă cel mai mult sunt consecinţele economice în cazul în care conflictul (din Ucraina) se prelungeşte”, mai spune Fernando Valdés, menţionând creşterea preţurilor la energie şi materii prime ca factori ce ar putea inhiba turismul, din cauza creşterii tarifelor turistice şi a scăderii bugetelor personale alocate călătoriilor.

Spania a înregistrat în anul 2019 un număr record de turişti străini, circa 83 de milioane, şi estimează că anul acesta va atinge aproximativ 85% din nivelul acelui an anterior pandemiei COVID-19, scrie Agerpres.

Dezastru în imobiliare

Cetăţenii ruşi încetează să mai cumpere şi să vândă case în Spania, scrie El Mundo. „Până acum câteva săptămâni, cetățenii ruși erau cumpărători activi pe piața imobiliară în zone precum Comunitatea Valenciană, Andaluzia sau Catalonia.

Invazia Ucrainei lansată de președintele rus Vladimir Putin le-a paralizat practic toată activitatea în ultimele zile.

„Principala problemă este că au totul înghețat și operațiunile nu pot fi închise”, spune Zoila Sanz, proprietarul agenției Hispania Homes din Moraira (Alicante).

Sanz explică că în zona respectivă cetățenii ruși sunt acum mai mulți vânzători decât cumpărători, spre deosebire de acum câțiva ani. Este vorba despre investitori care dețin mai multe proprietăți, de obicei case unifamiliale, ale căror prețuri sunt în jur de un milion de euro.

„Vânzările s-au oprit pentru că nu pot primi bani în conturi și asta îngreunează procesul”, precizează el.

Investitorul rus manifestă un interes mai mare pentru achiziționarea de locuințe în zonele de coastă, „mai ales în regiunile Valencia, Andalucía și Cataluña”, și în mare măsură caută active mari. „32% dintre cumpărătorii de origine rusă manifestă o preferință pentru locuințe de peste 100 de metri pătrați”.
Dar acum totul a fost paralizat.

Etichete: