Sari la conținut

Spania, măști de culoare diferită în fiecare zi, soluția unei școli pentru diferențierea grupurilor de elevi

Toţi copiii care învață în cadrul Fundaţiei Trilema din Spania trebuie să vină în fiecare zi la școală cu o mască de culoare diferită, în funcţie de zilele săptămânii, fiind incluse în uniformă. Profesorii poartă şi ei aceleaşi măşti colorate. Spun că măștile colorate ajută la diferențierea grupurilor de elevi în pauze, însă și la reciclare.

Astfel, dascălii pot urmări grupurile de copii în pauze și pot fi siguri că aceștia își schimbă măștile frecvent. Pentru interior, elevii au măști albe.

”Lunea, cei mici vin cu masca roşie, grupul din clasa I vine cu galben, apoi ceilalţi cu verde şi portocaliu. Măştile sunt obligatorii, la fel ca atunci când trebuie să vină în echipament sportiv sau cu pulover. Se pot cere pe pagina web. Este o soluţie economică şi ajută la reciclare, mai ales acum, cu atâtea mănuşi, atâtea protecţii, care fac ca plasticul să ajungă peste tot”, a explicat Marta Monserrat, director Trilema SAFA Madrid, citată de Gândul.

Ideea a fost primită bine şi de părinţi, chiar dacă măsura îi costă 35 de euro în plus. Setul de măşti e inclus acum în uniforma şcolară. “Revenirea la şcoală este diferită din cauza măştilor, protocolului sanitar. Li se ia temperatura la intrare. Dar e totul bine”, a precizat un părinte.

https://ziarulromanesc.at/pandemia-a-injumatatit-zborurile-cu-avionul-in-europa-mergem-in-marsarier-si-este-ingrijorator-pentru-intreaga-industrie/
Etichete: