Vanessa Martinez a crezut că nu se poate infecta cu coronavirus, la cei 28 de ani ai săi. Acum reînvață să meargă și să se spele pe cap singură după 69 de zile în terapie intensivă, este povestea tragică scrisă de jurnaliștii El Pais.
Pe 26 august, Vanessa Martinez va sărbători cea de-a 29-a aniversare într-un pat din spitalul Gregorio Maranon din Madrid. Cicatricile traheotomiei suferite încă se văd, deși ea nu mai poate vedea foarte bine și trebuie să reînvețe să meargă. Cu o săptămână în urmă i-au scos tubul pe care îl avea în vezică din 22 aprilie, atunci când a fost internată la terapie intensivă cu Covid-19.
A petrecut 69 de zile acolo. Pe 29 iunie, Martinez a fost mutată într-un salon normal, dar încă mai are de făcut luni întregi de tratament. „Am fost iresponsabilă”, spune ea.
Martinez nu a crezut niciodată că poate lua virusul. Nici măcar atunci când a început să lucreze la curățenie într-un spital din apropierea Madridului și nici măcar atunci când a fost rugată să devină asistentă medicală.
„Mi-au spus că au nevoie de oameni, și, deși nu aveam experiență, a fost ușor. Am acceptat, în ciuda riscului, deoarece trebuia să lucrez pentru fata mea”, a explicat Martinez. Fiica sa de 8 ani, Allison, are sindromul Down și trăiește cu familia ei, în Honduras. Martinez a părăsit acea țară în 2015 pentru a lucra în Spania. „Tratamentul pentru sindromul Down este foarte scump, și nu am avut de ales”.
Nevoia de bani și credința că noul coronavirus nu o pot afecta au fost cei doi factori cheie. „Nu am fost atentă. Mergeam fără mască de protecție. Eram tânără, de ce să mă infectez? Și uitați unde sunt acum”, a declarat ea.
Martinez a fost internată în spital pe 5 aprilie, dar nu își mai amintește foarte mult din ceea ce s-a întâmplat. „În ziua când am ajuns cu un taxi la spitalul din Aluche, aveam febră și mă simțeam extrem de obosită. De acolo am fost dusă cu o ambulanță la spitalul Ifema. Nu-mi mai amintesc nimic în rest”, a spus ea.
Leyre Perez, doctorul infecționist care o tratează, ne-a ajutat cu datele: „A fost internată la Gregorio Maranon pe 17 aprilie, a fost adusă aici de la Ifema deoarece avea complicații. A intrat în terapie intensivă patru zile mai târziu și a ieșit de acolo, în salon, pe 29 iunie”.
Este unul dintre cele mai serioase și lungi cazuri pe care spitalul Gregorio Maranon le-a tratat. De la începutul pandemiei, aici au fost internați 6.511 pacienți COVID-19, 2.861 dintre ei cu probleme mari iar 248 au fost plasați în terapie intensivă. Toate cazurile serioase au necesitat o lungă perioadă de refacere. Doctorul Perez a explicat că „să ții o persoană adormită pentru o asemenea perioadă de timp necesită administrarea unor sedative puternice pentru a relaxa mușchii, și asta duce la pierderea masei musculare și multe efecte ale stării de sănătate pe termen lung”.
Plămânii sunt cei mai afectați, dar și sistemele digestive și cardiovasculare pot de asemenea să sufere, în timp ce deficiențele nutriționale pot afecta organe, precum ochii. Și mai apoi este problema recuperării mobilității.
Când Martinez a fost internată într-un salon normal de spital, după terapie intensivă, nu a mai fost în stare să suporte nici măcar greutatea propriului cap, pe care îl sprijină acum cu câteva perne. Nu poate nici măcar să facă duș singură.
„Timp de trei luni, m-au spălat cu un burete de baie și, până nu demult, nu puteam să merg singură la baie. Mi-au pus scutece… Scutece”, a declarat ea. Cu toate astea, Martinez zâmbește când Anabel Garcia, una dintre asistentele care au îngrijit-o zi de zi, apare la ușă. Garcia spune că treaba ei este să aibă grijă de Martinez și să facă „tot ce este nevoie” pentru asta, dar admite că nu este întotdeauna un lucru ușor. „Au existat episoade foarte grele, momente de neliniște, deoarece este un proces extrem de lent. Dar este de asemenea și foarte îmbucurător când vezi un pacient care face progrese. Ea face progrese”.
Progresul lui Martinez depinde acum de o sală de la parterul spitalului, care se ocupă de recuperare. Această zonă este una dintre cele opt specialități, incluzând psihiatria, medicină internă și pneumologie, care crează programul de refacere pentru pacienții COVID-19 care au fost la terapie intensivă. La fel ca Martinez, mai sunt alți 30 de pacienți în program.
Olga Arroyo este șefa departamentului de recuperare, care cuprinde fizioterapia, terapia ocupațională și logopedia. Ea explică că „Vanessa are complicații neurologice și neuropatice, dar și probleme cu sistemul nervos central, pierderea echilibrului, reflexe… Trebuie să o reînvățăm toate aceste lucruri, luând în calcul și problemele respiratorii”. Perioada de recuperare pentru acești pacienți poate fi foarte lungă. „Recuperarea va dura cel puțin opt luni, și încă vor rămâne urme și nu se vor recupera 100%”, avertizează Arroyo.
Ruben Juarez, unul dintre doctorii care se ocupă cu recuperarea, spune că cel mai important lucru este să îi reînveți pe pacienți cum să reînvețe acțiunile de bază precum statul jos, ridicatul, spălatul pe dinți, dușul sau mâncatul.
Martinez nu poate să mențină efortul mai mult de 30 de secunde. „Puțin câte puțin, deși aș dori să fug de aici chiar acum. Dar nu pot. Va trebui să mă întorc în cameră”, a spus ea în timp ce este repusă în scaunul cu rotile. În timp ce doctorii îi așează mâinile și picioarele în scaun, un tatuaj apare pe mâna ei stângă: „Viața merge mai departe”. Martinez se uită la mesaj și dă din cap aprobator: „Și sunt recunoscătoare pentru asta”.
un articol g4media.ro