Sari la conținut

Separatiștii catalani, printre care și Carles Puigdemont, grațiați de guvernul condus de Pedro Sanchez

Guvernul spaniol graţiază nouă politicieni care au încercat, în 2017, să obţină independenţa Cataluniei. Ceremonia va avea loc astăzi, după ce luni premierul Pedro Sanchez a anunţat că guvernul său optează pentru reconciliere.

Într-o punere în scenă atent orchestrată, Sanchez a declarat că „guvernul spaniol a optat pentru reconciliere” şi „a crezut că această măsură de graţiere va deschide această cale”, în timp publicul cerea o ”amnistie” completă. În timp ce graţierea îi va scuti pe condamnaţi de restul pedepsei şi le va permite să iasă din închisoare, amnistia, de care guvernul nu vrea să audă, ar însemna ştergerea completă a infracţiunii, explică AFP.

În plus, Consiliul Europei a invitat luni Spania să renunţe la procedurile de extrădare care îi vizează pe politicienii catalani exilaţi în străinătate, ceea ce Madridul refuză.

Politicienii secesionişti au primit pedepse cuprinse între 9 şi 13 ani pentru tentativa de separare de Spania, din 2017. Atunci, un referendum pentru independenţă a fost organizat în regiunea separatistă. Rezultatul a fost ignorat de guvernul spaniol, lucru care a dus la ample proteste de stradă în regiunea catalană. Graţierea politicienilor este contestată de majoritatea spaniolilor.

Potrivit unui sondaj recent, 53 la sută dintre ei se opun deciziei.

https://ziarulromanesc.es/ampla-manifestatie-la-madrid-impotriva-gratierii-liderilor-separatisti-catalani/

Tentativa de secesiune a bogatei regiuni din nord-estul Spaniei a fost una dintre cele mai grave crize politice prin care a trecut Spania de la sfârşitul dictaturii lui Franco, în 1975. În pofida interdicţiei justiţiei, guvernul regional al liderului pro-independenţă Carles Puigdemont a organizat un referendum de autodeterminare, care a fost marcat de violenţe poliţieneşti transmise în toată lumea.

Câteva săptămâni mai târziu, parlamentul catalan a declarat unilateral independenţa regiunii, provocând reacţia imediată a guvernului spaniol, aflat atunci sub conducerea conservatorilor, care a demis guvernul regional şi a pus regiunea autonomă sub tutelă.

Urmăriţi penal, liderii pro-independenţă, precum Carles Puigdemont, au părăsit Spania sau au ajuns în spatele gratiilor. Condamnarea a nouă dintre ei, în octombrie 2019, la pedepse cuprinse între 9 şi 13 ani de închisoare, pentru răzvrătire, a dus la demonstraţii masive în Catalonia, dintre care unele au degenerat în gherilă urbană, în special pe străzile orașului Barcelona.

Etichete: