Jurnaliştii de la Euronews au făcut un clasament al destinaţiilor care ar merita mai multe atenţie din partea călătorilor. Pe primul loc se află un oraş din Spania!
Este vorba despre oraşul spaniol Ronda, din regiunea Andaluzia. Aflata la 60 si un pic de kilometri de Marbella, oraşul este construit la o altitudine de peste 700 de metri, în zona unui defileu adânc. Astfel spus, aşezarea se află pe marginea unei prăpăstii.
Cartiere întregi sau case izolate, toate sunt cocoţate pe stânci abisale, amplasate strategic în locaţii greu de ajuns.
„Este locul unde natura s-a luat la întrecere cu arhitecţii”, spun turiştii care au vizitat minunatul oraş.
Atracţia principală este podul Puento Nuevo, locul care oferă o vedere panoramică asupra oraşului. Oraşul mai este renumit şi pentru produsele de vinificație, coride și istoria bogată.
Fiind în Spania, tapas este în continuare alegerea populară, dar așteptați-vă să gustaţi fructe de mare de care nu le-ați știut că există și o mulțime de carne de vânat.
Pe locul doi al topului se află oraşul belgian Gent. În trecut, Gent avea cel mai important port din Europa. Pe locul trei este oraşul Utrecht, aflat la doar 35 de kilometri de Amsterdam. Spre deosebire de capitală, turiştii pot simţi viaţa autentică din Olanda.
Utrecht este urmat în clasament de o destinaţie îndepărtată de Europa, şi anume oraşul Perth din Australia. Preţurile de aici sunt mai accesibile pentru turişti decât în destinaţii precum Sydney sau Melbourne. Poziţia cinci este ocupată de Seoul, capitala Coreei de Sud.