Sari la conținut

Românii din Spania se pregătesc de Paşte: «Cel mai mult mi-e dor de casă. De 15 ani am făcut Paștele o singură dată în România»

Şi românii din Spania au intrat în febra pregătirilor pentru Paşte. Chiar dacă sunt departe de familie, încearcă să recreeze atmosfera de acasă cu preparate româneşti. Dorul de casă, în schimb e tot mai mare.

Mulți români din Spania nu au mers niciodată acasă de sărbători și, chiar dacă își umplu coșurile cu bunătăți, spun că masa de Paște este mai săracă departe de familie.

„Cel mai mult mi-e dor de casă! Aici ești cu familia ta în casa în care ești, dar nu cu restul familiei, cu frați cu surori. De 15 ani am făcut Paștele o singură dată în România, de când am plecat din țară, și Crăciunul niciodată. Nu sunt posibilități întotdeauna. Nu te lasă de la muncă, nu pleci când vrei”, povesteşte o româncă din Spania pentru Ştirile TVR.

https://ziarulromanesc.es/certificatul-de-vaccinare-speranta-pentru-romanii-care-au-afaceri-in-statiunile-din-spania-am-crezut-ca-vom-fi-inchisi-trei-luni-dar-e-din-ce-in-ce-mai-rau/

De sărbători, românilor din Spania cel mai mult le lipsește atmosfera meselor în familie, astfel încât anul acesta, dacă nu îi pot avea pe cei dragi aproape, încearcă măcar să își amintească gustul produselor tradiționale românești care găsesc doar în magazinele cu specific şi sunt aduse special din ţară.

Românii din Spania se vor așeza mai devreme anul acesta la masa de Paști, pentru că lumina Învierii se va da în timpul zilei, din cauza restricțiilor de circulație pe timp de noapte.