Sari la conținut

Pedro Sanchez a acceptat mandatul din partea regelui, pentru formarea guvernului

Premierul în exerciţiu al Spaniei, Pedro Sanchez, a anunţat că a acceptat mandatul din partea regelui Felipe de a forma un guvern şi că va contacta partidele, începând cu săptămâna viitoare, pentru a le solicita sprijinul.

”Spaniolii s-au săturat de mânie şi ciocniri, vor să creadă din nou în politică. Vor consens şi stabilitate”, a declarat Sanchez reporterilor.

Sanchez a spus că va începe discuţiile luni, cu liderul Partidului Popular conservator, Pablo Casado, şi cu partidul Ciudadanos, de orientare centru-dreapta.

Premierul desemnat a spus că îi va suna şi pe liderii regionali din Spania, în timp ce un oficial al Partidului Socialist a fost însărcinat că contacteze alte partide pentru a le solicita sprijinul, potrivit news.ro.

Începând din 2015, alegerile generale au produs parlamente fără o majoritate clară, obligând partidul câştigător să negocieze sprijinul cu alte partide, pentru a forma un guvern.

Socialiştii, conduşi de Sanchez, au încercat să obţină sprijin pentru formarea guvernului de la câştigarea alegerilor din 10 noiembrie, dar nu au reuşit să formeze o majoritate.

După doar două zile după alegeri, Sanchez a anunţat un acord preliminar pentru formarea unei coaliţii cu partidul de extremă-dreapta Unidas Podemos. Împreună, cele două partide au 155 de locuri în Parlament, sub cele 176 de locuri necesare pentru o majoritate în Parlamentul cu 350 de locuri, potrivit news.ro.

Din acest motiv, Sanchez şi partidul său încearcă să atragă sprijinul partidului separatist catalan ERC, ale cărui 13 locuri îi oferă posibilitatea să joace un rol în formarea guvernului.

Regele Felipe a început marţi consultările oficiale, întâlnindu-se cu liderii a peste 12 partide, în rolul său de mediator. Sanchez le-a cerut în schimb partidelor să îşi asume responsabilitatea de a pune capăt blocajului politic.

https://ziarulromanesc.es/regele-spaniei-a-inceput-consultarile-cu-partidele-parlamentare-dupa-o-luna-de-la-alegeri-inca-nu-s-a-format-un-nou-guvern/