Procuratura provincială din Madrid solicită șaptesprezece luni de închisoare pentru două femei pentru că s-au adresat pe un ton vulgar și au dat dovadă de „intoleranță” față de o femeie de origine străină care călătorea în metrou cu fiul ei de patru an, scrie que.es.
Cele două femei sunt acuzate de mai multe infracţiuni, printre care xenofobie, discriminare, dar şi vătămare minoră. Ambele femei erau sub influența alcoolului când au comis faptele.
Incidentul a avut loc pe 17 aprilie 2018, când cele două femei se aflau pe linia 3 a metroului din Madrid. Cele două au fost „mânate exclusiv de prejudecățile lor, de disprețul și intoleranța față de persoanele de origine străină” şi s-au adresat într-un „ton batjocoritor, disprețuitor și agresiv” împotriva unei pasagere de naționalitate venezueleană care călătorea în același metrou, alături de fiul ei de patru ani. Acestea s-au adresat victimei astfel: „Uită-te la străinul dezgustător”, „Ea ocupă două locuri”, „Vreau să mă așez”.
Femeia venezueleană nu a răspuns „provocărilor” și, în ciuda acestui fapt, cele două inculpate au continuat să rostească fraze disprețuitoare precum: „trebuie să fie româncă pentru că nu știe nimic”, „Ce imigranți dezgustători”, „de fiecare dată când călătoresc dimineața, metroul este plin de negri și străini de rahat”.
Când femeia venezueleană urma să coboare din vagon, la stația Colonia Jardín, cu căruciorul în care se afla fiul ei, AHR a apucat-o din spate, „a tras-o puternic de păr și a scuturând-o în timp ce o numea cățea”.
Un ofițer de poliție a asistat la atac și, după ce s-a identificat și le-a îndemnat pe femeii să oprească comportamentul lor violent, a primit ca răspuns: „Negrul dracului, mă dezguști, mergi în țara ta, nu mă tem că ești în poliție”, determinând agentul să solicite întăriri.
La rândul său, polițistul, care a asistat și la insulte și agresiuni, s-a interpus între cele două parți, find și el zgâriat și chiar mușcat de degetul mare al mâinii stângi, „în timp ce NAC s-a aruncat asupra lui, lovindu-l de mai multe ori în cap cu o cutie de bere”.