Noi cheltuieli cu contul bancar în Spania. Este vorba de comisioanele pentru întreținerea contului la bancă. Mulți clienți se vor trezi pe 30 aprilie cu mai puțini bani în cont. De vină sunt noile comisioane pe care unele bănci le vor percepe clienților mai puțin fidelizați sau cu puține operațiuni bancare.
Băncile din Spania închid mii de bancomate în întreaga țară. Cum puteţi retrage banii
Unii clienți plătesc zero euro pe an în comisioane. Alții trebuie să plătească până la 240 de euro.
Este cazul unor bănci precum Caixabank sau Santander. Dacă în ianuarie ai fost unul dintre clienții băncii catalane ai observat cum 60 de euro au dispărut din cont.
Din 30 aprilie, dacă nu ai un stat de plată de minim 600 de euro sau o pensie de cel puțin 300 de euro, ai putea fi penalizat, potrivit telecinco.es,.
Evitarea plății taxelor pentru întreținerea și utilizarea unui cont bancar este mai ușor decât pare.
Cea mai importantă cerință pentru a nu plăti comisioane mari este să primești regulat și direct în bancă salariul, pensia sau șomajul, sfătuiesc experții.
Pentru cheltuieli de cont mai mici, unele bănci solicită clientului să contracteze produse de investiții. Sau să-și folosească în mod regulat cardul de credit și să debiteze direct niște plăți.
Noi cheltuieli cu contul bancar, cum să reduceți costurile
Pentru a reduce costurilecu contul, clienții trebuie să depună direct un salariu sau pensie. În același scop de a economisi, pot să aibă peste 20.000 de euro în produse de investiții.
Dacă această cerință este îndeplinită, vor plăti 15 euro pe trimestru, în loc de 60 de euro.
Cea mai simplă modalitate de a economisi este să direcționați în bancă plățile. Fie că sunt de salarizare, șomaj, pensie sau activități independente.
La fel, să plătiți trei facturi de debit direct pe trimestru sau să folosiți un card asociat contului de cel puțin șase ori la fiecare trei luni.
Cheltuieli mai mari cu contul, sau investiții și asigurări cu banca
Este posibil să evitați comisioanele dacă aveți cel puțin 25.000 de euro în fonduri, planuri de pensii sau asigurări de economii.
Și alte bănci, Bankinter, BBVA, Sabadell, ING sau Unicaja percep comisioane clienților.
Mai este o opțiune: dacă sunteți siguri că vă descurcați SINGUR în fața unui cont online, piața actuală oferă alternative cu comisioane zero.
Bănci precum N26, Openbank sau EVO Banco, nu au taxe de întreținere. Nu pun condiții pentru numărul operațiunilor de bază. Nu au nici condiții vincolante cu privire la primirea banii de salariu direct, în mod frecvent și regulat, în acel cont.
Surse: telecinco.es, ziarulromanesc.es