Orașele Madrid și Barcelona, până acum excluse de la relaxarea restricțiilor în Spania, vor putea redeschide luni terasele barurilor, hotelurile și muzeele, alăturându-se restului țării după două săptămâni de așteptare, a anunțat guvernul spaniol vineri, 22 mai.
Multe zone ale țării care au început deja relaxarea măsurilor vor trece la etapa următoare, odată cu redeschiderea plajelor, a piscinelor și a cinematografelor.
Redeschiderea va fi însoțită de măsuri stricte de limitare a numărului de clienți, 50% pentru terase, a decis consiliul de miniștri.
Spania dă drumul la turism abia în luna iulie: ”Cei care intră în ţară să nu rişte niciun pericol”
Relaxarea măsurilor în regiunile Madrid și Barcelona, cu cel mai mare număr de locuitori din țară, a fost întârziată deoarece acestea sunt două zone cel mai puternic afectate de pandemie. Spania este una dintre țările grav afectate, cu 28.628 de decese, conform cifrelor oferite de Ministerul Sănătății.
Aceste două regiuni, precum și o mare parte din Castilia-Leon (la nord de Madrid), trec prin urmare la prima fază a relaxării măsurilor.
Muzeele se vor putea redeschide pentru doar 30% din numărul obișnuit de vizitatori, în timp ce hotelurile vor trebui să țină închise zonele comune (piscine, săli de gimnastică, saloane).
Redeschiderea magazinelor mici, care a început deja în această săptămână, va fi generalizată, numărul clienților fiind limitat la 30% din capacitatea de primire.
Zonele din țară care se aflau deja în faza 1, reprezentând în total 22 de milioane de spanioli și incluzând arhipelagurile turistice Insulele Baleare și Canare, vor trece la faza 2 de relaxare, ceea ce permite utilizarea piscinelor (cu capacitate limitată) şi a plajelor, unde trebuie menținută o distanta de cel puțin doi metri între fiecare persoană sau grup.