Sari la conținut

Incendiu de proporții în Gran Canaria: arse O MIE de hectare. Mobilizate zeci de elicoptere și avioane cu apă

Aproximativ o mie de hectare de teren au fost arse de un incediu care continua să nu fie controlat duminică pe insula spaniolă frecventată de turişti Gran Canaria, ceea ce a determinat evacuarea a aproape o mie de persoane, informează AFP.

https://www.youtube.com/watch?v=P7_dPjoxQ58


Focul declanşat sâmbătă în comuna Artenara, situată în interiorul acestei insule vulcanice, s-a agravat în noaptea de sâmbătă spre duminică ca urmare a schimbării direcţiei vântului, a explicat preşedintele regiunii insulelor Canare, Angel Victor Torres.

„Nu putem afirma că focul este controlat sau stabilizat pentru că bate vântul în acea zonă”, a declarat Torres în cadrul unei conferinţe de presă, precizând că vântul suflă cu aproximativ 70 km/oră.

În funcţie de evoluţia situaţiei, alte persoane ar putea fi evacuate în următoarele ore, a adăugat oficialul spaniol.

Aproximativ 600 de persoane, inclusiv membrii unităţii militare de urgenţă, au fost mobilizate de autorităţi.

Relieful muntos din interiorul insulei, din care o parte a fost declarată în iulie ca aparţinând patrimoniului mondial al Unesco, le complică sarcina echipelor care luptă cu flăcările.

Zece avioane şi elicoptere cu apă au fost mobilizate şi au utilizat până acum între 250.000 şi 300.000 de litri de apă, a precizat preşedintele regiunii.

Garda civilă l-a arestat sâmbătă pe presupusul autor al incendiului, care l-ar fi declanşat folosind un aparat de sudură, conform autorităţilor locale.

Spania, a doua destinaţie turistică la nivel mondial, este atinsă în fiecare an de numeroase incendii de pădure din cauza climei sale aride.

Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: ZIARUL ROMÂNESC SPANIA

https://ziarulromanesc.es/almeria-se-distra-aruncand-cu-frigidere-de-pe-un-munte-amendat-cu-45-000-de-euro-video/
Etichete: