Justiţia spaniolă îl cercetează în prezent pe fostul rege spaniol Juan Carlos în trei dosare, în principal pentru spălare de bani. Se pare că acesta ar fi ascuns în două bănci elveţiene milioane de euro obţinute în urma unor tranzacţii cu acţiuni, prin conturi ale Fundaţiei Zagatka, societatea pe care ar fi folosit-o pentru a disimula primirea unor comisioane ilegale, scrie Agerpres.
Această publicaţie semnalează că timp de circa două decenii regele Juan Carlos a fost acţionar la mai multe societăţi, printre care se numără BBVA, Santander, Iberdrola, ACS, Ence, Abertis, Endesa, Acciona şi Repsol, iar titularul declarat al acestor investiţii era fundaţia Zagatka condusă de vărul său, Alvaro de Orleans.
Conform documentelor la care a avut acces El Confidencial, conturile acestei fundaţii deschise la băncile Credit Suisse şi Lombard Odier au înregistrat mişcări pentru achiziţii de acţiuni în valoare de milioane de euro cu bani obţinuţi din comisioane ilegale de intermediere. Fundaţia investea astfel automat aceste comisioane prin bursă şi diferite produse financiare.
Apoi, când erau vândute acţiunile, banii încasaţi erau aparent folosiţi de regele Juan Carlos pentru a plăti zboruri private, sejururi la hotel sau pur şi simplu pentru a-şi creşte disponibilul financiar.
În anul 2015, 44% din patrimoniul fundaţiei era reprezentat de participaţii la alte companii în valoare de 13,1 milioane de euro. În august 2018, procentul acţiunilor deţinute la alte societăţi urcase la 59% din activele fundaţiei Zagatka, dar valoarea acestor acţiuni a scăzut la 7,8 milioane de euro.
Fundaţia a intrat astfel şi în acţionariatul unor fonduri internaţionale de investiţii şi în cel al unor societăţi din domenii şi ţări diferite, precum Eon, Alstom, Henkel, Carlsberg, Carrefour, Telecom, Sanofi, Bayer, Allianz, Veolia, Total, BHP Billition, Swiss Re etc.
Regele Juan Carlos I, care în iunie 2014 a abdicat în favoarea fiului său Felipe al VI-lea, se confruntă în ultima vreme cu o deteriorare a reputaţiei sale în urma unor dezvăluiri în cascadă despre afaceri obscure şi fapte de corupţie.
Justiţia spaniolă îl cercetează în prezent în trei dosare, în principal pentru spălare de bani, unul fiind legat de alimentarea unui cont din Elveţia cu sume încasate drept comision din partea Arabiei Saudite asociat unui contract pentru realizarea de un consorţiu spaniol a unei linii de tren de mare viteză între Mecca şi Medina.
În urma scandalului declanşat de dezvăluirile fostei sale amante Corinnei zu Sayn-Wittgenstein privind acel comision saudit, în valoare de 100 de milioane de dolari, ce a condus la anchete penale în Elveţia şi Spania, fostul suveran a părăsit Spania pe 3 august pentru a se stabili în Emiratele Arabe Unite.