Unele localități din Spania testează revenirea la viața de dinainte de pandemie. Oamenii pot merge seara la restaurant, să ia cina cu prietenii la aceeași masă, fără mască, dacă îndeplinesc anumite condiții.
„Girona deschisă” este un experiment prin care specialiștii vor să afle impactul revenirii treptate la normalitate, după vaccinare.
Au fost alese şase restaurante care vor putea funcționa între orele 19.00 și 22.00, până la 80% din capacitate în interior.
Clienții vor putea sta câte şase la aceeași masă și vor putea fi din trei grupuri de conviețuire diferite. Însă, pentru a avea acces, trebuie să fie vaccinați, să fi trecut prin boală în ultimele trei luni sau să aibă un test PCR negativ.
Și angajații localurilor vor fi testați săptămânal.
Experimentul se va desfășura pe perioada a cinci săptămâni. Cele 300 de locuri puse la dispoziție în ultimul weekend au fost rezervate în doar câteva ore.
Oricine dorește se poate înscrie în acest experiment descărcând o aplicație pe telefonul mobil. Certificatele digitale COVID-free pentru accesul la restaurant vor costa 2 euro și se pot obține în 32 de farmacii participante la studiul clinic.
În cadrul proiectului a fost inclusă și finala ligii feminine de baschet din 2 mai, la care vor putea intra 3.000 de spectatori care îndeplinesc condițiile.