Spania a raportat un avans istoric al economiei în trimestrul trei din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, după ce ridicarea în iunie a restricţiilor impuse pentru a stopa răspândirea pandemiei de coronavirus (COVID-19) a permis redresarea activităţii economice, informează Agerpres.
A patra economie a zonei euro a înregistrat o creştere de 16,7% în trimestrul trei din 2020, comparativ cu precedentele trei luni, dar încă este cu 8,7% sub nivelul de anul trecut. Consumul, investiţiile şi exporturile au contribuit semnificativ la creşterea trimestrială a PIB-ului Spaniei, arată datele publicate vineri de Institutul Naţional de Statistică (INE).
În pofida redresării trimestriale, Guvernul de la Madrid se aşteaptă la un declin sever al economiei în 2020, de 11,2%, înainte de a reveni pe creştere în 2021, cu o expansiune de 7,2%.
Toate sectoarele au înregistrat creşteri trimestriale semnificative, cu excepţia agriculturii (un avans de doar 0,2%). Industria a crescut cu 27,4%, construcţiile cu 22,5%, iar serviciile cu 15%.
În ritm anual, PIB-ul Spaniei a scăzut cu 8,7%, în trimestrul trei din 2020, după un declin de 21,5% în precedentele trei luni din acest an.
Analiştii intervievaţi de Reuters se aşteptau în perioada iulie-septembrie 2020 la un avans al economiei spaniole de 13,5% în ritm trimestrial şi la un declin de 12,2% în ritm anual.
În trimestrul doi din 2020, PIB-ul Spaniei a scăzut cu 17,8%, provocând cea mai severă recesiune înregistrată vreodată de economia ţării
Ministerul Sănătăţii din Spania a anunţat joi un număr de 23.580 de cazuri coronavirus pentru 24 de ore, numărul total ajungând la 1.136.503 de infectări. Bilanţul deceselor a crescut cu 173, ajungând la un total de 35.639, conform datelor oficiale.