Sari la conținut

Carantina de noapte, prelungită în Catalonia până pe 6 august. Restricții în mai multe zone din Spania

A fost prelungită carantina de noapte în Barcelona şi într-o mare parte a regiunii turistice a Cataloniei, cea mai afectată în Spania de noul val al epidemiei Covid-19, scrie News.ro.

Un tribunal a dat undă verde prelungirii – până la 6 august – interdicţiei de circulaţie pe timpul nopţii, impusă între orele locale 1.00 (2.00, ora României) şi 6.00 (7.00, ora României) în 163 de municipalităţi cu peste 5.000 de locuitori, a anunţat purtătoarea de cuvânt a Executivului regional, Patricia Plaja.

Aceasta este cea de a doua prelungire a măsurii, impusă la jumătatea lui iulie, cu scopul de a înfrunta o adevărată ”explozie” de cazuri de Covid-19 în această regiune, mai ales în rândul personaelor în vâstă de până la 30 de ani – în continuare puţin vaccinate anticovid.

Restricții în alte regiuni

În afară de interdicţia de circulaţie pe timpul nopţii, autorităţile catalane au luat alte măsuri, precum închiderea unor discoteci care funcţionează în spaţii închise sau închiderea oricăror activităţi nocturne la ora locală 0.30 (1.30, ora României) şi o limitare a reuniunilor la zece persoane în spaţiile publice şi private.

Creşterea cazurilor de Covid-19 de mai multe săptămâni exercită o presiune puternică asupra spitalelor din Catalonia, unde 45% din paturile de la terapie intensivă sunt ocupate de către pacienţi cu Covid-19, faţă de 19% la nivel naţional, potrivit Ministerului Sănătăţii.

Dezbateri aprinse în Spania după ce pașaportul de vaccinare a devenit obligatoriu în restaurante

Mai multe alte regiuni spaniole au reimpus recent restricţii vieţii de noapte sau au cerut acest lucru justiţiei, inclusiv Valencia, arhipelagul Baleare şi Andaluzia.

Spre deosebire de Italia şi Franţa, Spania îndepărtează, pentru moment, ideea unui paşaport sanitar naţional în vederea accesului în locuri publice.

Însă, în contextul în care sănătatea este de competenţa regiunilor, Galicia cere de mai multe zile un certificat de vaccinare sau un test negativ la intrarea în hoteluri sau baruri-restaurante, la fel ca Insula Tenerife în arhipelagul Canare.

Catalonia, în schimb, se opune unei asemenea măsuri.

Etichete: