Sari la conținut

A înjunghiat-o pe mama copiilor lui de 28 de ori, începe judecata criminalului român din Huelva

Începe procesul în care este judecat Laurențiu Vasii, 34 de ani, românul care în 2018 și-a ucis partenera, Cristina Marin de 24 de ani, cu care avea doi copii. Crima s-a produs la Lepe (Huelva). Victima voia să pună capăt relației cu Laurenţiu Daniel Vasii.

Bărbatul nu a fost de acord şi a ameninţat-o în mai multe rânduri. Femeia a depus plângere, iar instanţa i-a interzis lui Văsii să se mai apropie sau să încerce să ia legătura cu ea timp de doi ani. Dar bărbatul a contnuat să o amenințe, pentru ca în final să o ucidă în mod barbar.

Cristina Marin, originară din Buzau, muncise patru ani la cules căpșni i de o săptămâna lucra ca ajutor de bucătar.

În 7 iulie 2018, Laurentiu Vasii a forţat uşa casei în care locuia fosta sa parteneră cu cele două fetiţe ale lor. A folosit trei cuțite pentru a o înjunghia de 28 de ori. O vecină care a dat alarma şi a sunat la 112.

Văsii a fost prins ulterior şi arestat, iar zilele trecute a fost adus înaintea judecătorului Francisco Javier Parra, la Curtea de Instrucţiune 3 din Ayamonte, notează Huelva Información, citat de Adevărul. Procurorii cer acum 26 de ani de închisoare, 25 pentru omor şi un an pentru încălcarea interdicţiei de a se apropia de victimă.

Judecătorul a stabilit cauţiunea la 459.036 de euro pentru a-l judeca în ibertate, pentru a se asigura suma care ar urma să fie stabilită drept despăgubiri, în cazul în care inculpatul fuge. Banii ar urma să ajungă la final la cele două fete ale Cristinei şi la familia acesteia. Cazul va ajunge la Curtea Populară Huelva.

https://ziarulromanesc.es/fetele-romancei-ucise-raman-la-orfelinat-tatal-criminal-se-opune-sa-fie-infiate-de-matusa/
https://ziarulromanesc.es/romanca-asasinata-de-sotul-spaniol-violata-si-sufocata-cu-o-punga-de-plastic-procurorii-cer-inchisoare-pe-viata-pentru-criminal/