Sari la conținut

112 ani de închisoare pentru un român din Spania. Și-a violat ambele fiice minore și le-a lăsat însărcinate

Un român, Petrică C., a fost condamnat în Spania la 112 ani și jumătate de închisoare după ce și-a violat cele două fiice și le-a lăsat însărcinate. Decizia a fost luată de Curtea Superioară din Castilla y Leon și este definitivă.

Românul, arestat în 2017, a fost judecat pentru agresiune sexuală și abuz împotriva celor două fiice ale sale, între 2015 și 2017, când cele două fete aveau 15 şi 16 ani. Ambele adolescente au făcut întreruperi de sarcină, medicul fiind cel care a alertat autoritățile, potrivit 20minutos.es.

Tribunalul a respins recursul acuzatului și a confirmat decizia dată în iulie 2018 de cea de-a Patra Secție Penală a Curții Provinciale, care l-a găsit vinovat de opt infracțiuni de agresiune sexuală. Bărbatul trebuie să plătească câte 10.000 de euro fiecărei fete.