Sari la conținut

VIDEO – Intervenție la o petrecere ilegală în Mallorca, polițiști ATACAȚI brutal de membrii unui clan periculos

Cei responsabili sunt membri ai unui clan foarte periculos care îi îngrozește pe locuitorii din Capdepera, Mallorca.

O petrecere ilegală cu 20 de persoane desfășurată în Cala Rajada, în municipiul mallorcan Capdepera, s-a încheiat vineri cu un atac brutal asupra unui ofițer de poliție locală, pe lângă alte tulburări.

Scene de groază la Madrid, înfruntare cu focuri de armă între bande rivale pe stradă – VIDEO!!!

După cum a relatat Diario de Mallorca, evenimentele au avut loc în jurul orei 18:00, vineri, când s-a primit notificarea că se organizează o petrecere cu mai mult de 20 de persoane și cu muzică tare.

Poliția a ajuns la fața locului cu o patrulă cu doi ofițeri, care au fost primiți agresiv de cei implicați. Agenții au fost copleșiți.

Mai întâi au fost primiți cu strigăte și mai târziu au fost încolțiți, până când unul dintre agenți a primit mai multe pumni și a ajuns la pământ. Au fost nevoiți să se refugieze în mașina de patrulare.

Atacatorii l-au amenințat și pe proprietarul unui hotel din zonă, pe care l-au acuzat că este cel care a sesizat poliția. Au încercat să acceseze incinta, fără succes, dar geamurile mașinii proprietarului hotelului au fost sparte.

Garda civilă a apărut la locul evenimentelor și a adus situația sub control și i-a identificat pe cei care au provocat tulburările. A început deja o anchetă a evenimentelor.

Potrivit Diario de Mallorca, care citează locuitorii din cartier, atacatorii fac parte dintr-un clan local de țigani, foarte conflictual și violent, care îi îngrozește pe locuitorii zonei.