Sechestru pe iahturi mașini și ceasuri de lux. Alt scandal de corupție la Madrid. Judecătorii au pus sechestru, vineri, pe bunurile de lux achiziționate cu banii încasați din vânzarea de dispozitive medicale. Cei doi oameni de afaceri vizați sunt Luis Medina și Alberto Luceño. Ei au vândut măști, teste și mănuși către Consiliul Municipal Madrid la începutul pandemiei.
Sechestrul bunurilor vine la o zi după ce Tribunalul din Madrid a admis plângerea Parchetului Anticorupție.
Acuzațiile sunt de înselăciune, fals în acte comerciale și spălare de bani.
Sub lupa anchetatorilor sunt trei contracte în valoare de circa 12 milioane de dolari (aproximativ 11 milioane de euro).
Măști, teste rapide și mănuși cu comisione de până la 81%
Sechestru pe iahturi mașini și ceasuri de lux. Procurorii susțin că cei doi au acționat „ pentru a obține un beneficiu economic exagerat și nejustificat”. Vindeau Primăriei măști, mănuși și teste Primăriei.
60% din prețul măștilor, 81% în cazul mănușilor și aproape 71% în cazul testelor „corespundea unor comisioane pe care urmau să le primească inculpații”, susține Parchetul.
Cei doi oameni de afaceri ar fi umflat prețurile cu 148% în cazul măștilor.
Astfel, au obținut cinci milioane euro în comisioane, în cazul Luceño, și un milion de euro în cazul Medinei, relatează rtve.es.
Cu banii primiți Luceño a plătit 60.000 de euro pentru șase nopți într-un hotel de lux din Marbella , în perioada 10-16 august 2020.
A mai cumpărat ceasuri Rolex și mașini: Aston Martin, Ferrari, Mercedes, Range Rover, Lamborghini și BMW în valoare totală de două milioane de euro.
Parchetul European, condus de Laura Codruța Kovesi investighează deja într-un alt caz la Comunitatea Madrid. Vrea să vadă dacă în contractul de cumpărare a măștilor ar fi putut fi comisă o infracțiune de delapidare de fonduri. Anticorupția din Spania spusese că nu a fost comisă nicio fraudă.
Surse: rtve.es, ziarulromânesc.es