Român arestat în Spania, bănuit că face parte dintr-o rețea de narcotraficanți. Un român de 29 de ani a fost reținut în Spania după ce polițiștii au găsit 44 kg de droguri într-un camion pe care îl ducea pe platformă. El rămâne la închisoare, până la finalizarea anchetei, așa au decis judecătorii.
Decizia a fost luată de judecătorii din El Vendrell, care caută și acum o mașină Audi de culoare neagră, care a scăpat la controlul polițiștilor. Românul este acuzat de trafic de droguri.
Polițiștii bănuiesc că face parte dintr-o rețea de transport de marijuana și nu cred o iotă din ce le-a spus arestatul.
Român arestat în Spania
Potrivit unor surse apropiate anchetei, drogurile au fost descoperite din întâmplare.
Cineva a sunat la poliție și a reclamat împrejurări care păreau un jaf. Se întâmpla în zona industrială Roques Planes din Torredembarr, vinerea trecută, 4 martie: un camion cu numere de România, parcat, și două persoane care deschid un autoturism de pe platforma unui camion și mută într-o mașină, un Audi de culoare neagră, niște genți mari și grele.
Românul a încercat să argumenteze că nu știa traseul
Polițiștii au sosit imediat la locul indicat. Au blocat strada și au coborât din mașina de serviciu.
Unul dintre cei doi tineri, aflat în stradă, i-a văzut pe polițiști și s-a urcat în autoturism. Nu și-a așteptat partenerul. A pornit în viteză spre ofițeri și mașina de poliție, apoi a continuat spre șoseaua La Riera de Gaià. Este vorba de mașina al cărui șofer este căutat și acum.
În timp ce șoferul cu Audi negru se făcea nevăzut, agenții au ajuns la camion și l-au luat la întrebări pe celălalt bărbat prezent.
El a prezentat documente de identitate din care reieșea că este rezident în România. Permisul de conducere era românesc, și avea și o legitimație de serviciu în limba română. Agenții au confiscat cei 800 de euro pe care îi avea la el.
Românul a încercat să argumenteze că nu știa ce era în sacoșele de rafie și că s-a oprit pentru că nu știa traseul.
Marijuana din portbagaj
Polițiștii au deschis portbagajele celor două mașini care se aflau pe platformă și au găsit trei sacoșe mari de rafie închise cu fermoarul.
Înăuntru au dat de 44 de kg de marijuana presată, în muguri, distribuită în pachete de 1 kg, confiscată imediat. Descoperirea a declanșat arestarea șoferului camionului-platformă.
Judecătoria a confirmat luni că românul rămâne la închisoare.