Sari la conținut

Spitalele Covid, spitalele groazei. Bolnavii mănâncă parizer cu margarină și se spală în condiții mizerabile

Imagini terifiante în spitalele într-un spital COVID din Timişoara. Bolnavii mănâncă parizer și margarină și se spală în condiții infecte. Imaginile au fost făcute publice de o pacientă care tocmai s-a extrenat din spitalul CFR. Reprezentanții unității spun că nu au suficienți bani pentru condiții bune.

În momentul de față, România a trecut de 4.000 de cazuri de coronavirus la 24 de ore, până și cele mai pesimiste previziuni fiind depășite, iar spitalele COVID sunt depășite de situație. Pacinţii nu primesc hrana necesară și sunt obligați să stea într-un mediu unde domnește mizeria.

Despre toate acestea a povestit o tânără care a petrecut 9 zile într-un spital COVID din Timișoara.
„M-am gândit mult dacă să fac sau nu postarea asta, pentru că am tot văzut tot felul de comentarii la alte postări pe subiect și sunt aprope sigură că voi intra în polemici… Dar îmi doresc să vadă cât mai multă lume fața nevăzută a unui spital suport COVID din Timișoara (oraș cel puțin teoretic mai dezvoltat decât media celor din România). Aș vrea ca imaginile să ajungă și la domnii care ne „conduc” și să își dea răspuns măcar pentru ei la următoarele întrebări (știu că mie nu îmi va răspunde nimeni niciodată):

Dacă mâine ați fi depistat cu coronavirus și starea de sănătate s-ar agrava, cât de dispuși ați fi să vă internați în așa condiții? cât de comod v-ar fi să faceți dus într-un loc cel puțin spus infect; v-ar ajunge o felie de parizer, o linguriță de margarină și o bucățică de ardei pentru micul dejun? În condițiile în care ai nevoie de o alimentație sănătoasă, consistentă și bogată în nutrienți pentru ca organismul să se refacă cât mai repede; e normal ca pentru un întreg palier să fie doar o toaletă pentru femei și una pentru bărbați? (care arată într-un mare fel); e normal în condițiile actuale să aștepți 3 ore și ceva pentru o ambulanță? Iar lista de întrebări poate continua… Dar imaginile vorbesc de la sine”.

https://www.facebook.com/permalink.php?story_fbid=3128024157324399&id=100003505374867

Tânăra li s-a adresat în continuare celor care susțin că boala nu există, mărturisind că ea este cel mai bun exemplu că te poți îmbolnăvi chiar dacă ești tânăr.
„Postarea asta o dedic tuturor celor din lista mea care încă cred că toată povestea cu coronavirus este fabricată și de fapt el nu există… Măcar să nu mai puteți spune că „eu nu cred pentru nu cunosc pe nimeni care a avut”.

«Nimeni nu îți oferă nico garanție că vei avea o formă ușoară»

Sunt exemplul faptului că virusul te poate băga în spital chiar dacă ești tânăr și nimeni nu îți oferă nicio garanție că vei avea o formă ușoară dacă nu ai alte boli asociate. Multă sănătate tuturor și, dacă nu vă pasă de voi, gândiți-vă măcar la cei dragi vouă care poate sunt mai vulnerabili și măcar pentru ei respectați măsurile de siguranță impuse.âP. S. Mă înclin în fața personalului medical, singurii care mi-au dat speranța în aceste 9 zile că poate cândva ne vom face bine”, a scris Agneza Genoveva pe pagina sa de Facebook, unde a postat și fotografiile incriminatoare.

La Sibiu triajul bolnavilor se face într-un chioșc dezafectat

Nici în alte orașe ale țării situația nu este mai bună, spitalele COVID făcând loc tot mai greu numărului mare de pacienți. La Spitalul Județean din Sibiu, triajul bolnavilor a ajuns să se facă într-un chioșc dezafectat, unde cândva se vindeau alimente de tip fast-food.

„Decizia conducerii de a transforma fostul chioşc în zonă de triaj pentru persoanele infectate cu noul coronavirus a venit pe fondul lipsei de spaţiu şi a creşterii numărului de persoane confirmate pozitiv cu COVID-19. Este o soluţie temporară prin care se asigură un circuit care separă pacienţii confirmaţi de cei care sunt doar suspecţi”, a declarat Decebal Todăriţă, purător de cuvânt la Spitalul Judeţean Sibiu, pentru Antena 3.

https://ziarulromanesc.es/chinul-unui-pacient-intr-un-spital-din-romania-ne-suna-plangand-sa-gasim-un-doctor-sa-ii-taie-picioarele/
Etichete: