Sari la conținut

Medicii români, carne de tun: peste o sută de cadre medicale sunt infectate cu coronavirus

A trecut aproape o lună de când în România a fost confirmat primul pacient cu COVID 19. Dacă în prima fază evoluţia a fost lentă, de câteva zile, numărul de infectări cu coronavirus crește accelerat. Au fost înregistrare opt decese, iar numărul persoanelor infectate a urcat la 762. Însă, acesta nu este singura problemă majoră cu care se confruntă România.

Medicii trag un semnal de alarmă și spun că sunt disperați pentru că nu au echipamente de protecție. Astfel, cei de la care așteptăm să pună capăt acestei epidemii și să ne salveze viețile, sunt, de fapt, cei mai expuși la acest virus. În spitale nu există suficiente măști, combinezoane, și viziere medicale. În aceste condiții, ei devin, practic, carne de tun, iar infectarea lor este doar un joc de noroc și de timp. Un joc care ar putea duce la un colaps total al sistemului medical românesc.

Până în prezent, 103 cadre medicale au fost infectate cu noul coronavirus. 

„Conform datelor raportate către Institutul National de Sănătate Publică din teritoriu, în prezent, un număr de 103 cadre medicale sunt  diagnosticate cu COVID 19, după cum urmează:

43 Medici (27 medici la Suceava)

45 Asistenți medicali (30 asistenți medicali la Suceava)

14 Infirmieri (13 infirmieri la Suceava)

1 îngrijitoare”, se arată în informarea Grupului de Comunicare Strategică.

Spitalul din Suceava a fost închis pentru a fi dezinfectat, după care va fi folosit exclusiv pentru pacienții diagnosticați cu noul coronavirus.

Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava a dispus începerea urmăririi penale in rem pentru zădărnicirea combaterii bolilor şi abuz în serviciu, deoarece la nivelul instituţiilor judeţului Suceava nu au fost respectate măsurile dispuse cu privire la reglementările legislative în vigoare privitoare la prevenirea sau combaterea bolilor infecto-contagioase.

De asemenea, la Spitalul Gerota din Capitală au fost mai multe cazuri din infecții cu coronavirus la personalul medical, printre care și managerul spitalului. 

Personal medical a fost infectat și la Spitalul din Petroșani, județul Hunedoara, acolo unde o tânără venită din Italia nu a respectat izolarea la domiciliu și a mers la spital pentru o afecțiune neurologică. 

Alte câteva sute de medici din România se află în acest moment în autoizolare, fiind contacți ai colegilor infectați, sau ai pacienților care au fost ulterior confirmați cu coronavirus.

Lipsuri uriaşe

Autoritățile țin evidența echipamentelor de protecție pentru medici și recunosc lipsurile majore în ce priveşte dotările pentru personalul medical care intră în contact cu pacienţi care au coronavirus, transmite Europa FM. Doar pentru prima fază a epidemiei, când numai anumite spitale internează cazuri de coronavirus, ar fi necesare 2,8 milioane de perechi de mănuși, și există doar 1,6 milioane acum.

Necesarul total, incluzând și medicii de familie, ar fi de 6 milioane de perechi la nivel național. Acest stoc e completat în aceste zile cu 1,5 milioane, spune vicepremierul Raluca Turcan. Situația este chiar mai dramatică în ce privește măștile medicale: aproximativ 2,8 milioane necesare, doar 1,1 milioane existente.

Dintre acestea, doar 150.000 de măști sunt dintre cele mai performante și, implicit, utile, în caz de coronavirus.

Din 27.000 de perechi de ochelari de protecţie, stocul e de doar 3.600, iar la combinezoane, din necesarul de 47.000 în această fază, există numai şase mii.

Confruntat cu cifrele alarmante, vicepremierul Raluca Turcan spune că e greu să ai ce trebuie când ai pornit de la nimic.