Laurenţiu Cosmescu, un tânăr de 29 de ani, a fost găsit mort pe fundul unui lac din Spania, după ce familia îl dăduse dispărut de câteva zile. Bărbatul se stabilise în urmă cu câţiva ani în Spania, locuind în localiatea Prades din provincia Tarragona, regiunea Catalunia.
Potrivit autorităților, alarma s-a dat vineri, 9 iulie, în jurul orei 18.13, când cineva l-a văzut pe român intrând în lacul artificial din Siurana, în Cornudella de Montsant (Priorat), fără să mai iasă.
La fața locului au intervenit un elicopter și 13 echipaje de salvare, scafandri, dar și salvamontiști. Ulterior, potrivit govern.cat, la faţa locului s-au mobilizat 56 de echipaje terestre, aeriene și de apă.
De vinerea trecută, pompierii au activat o căutare pe uscat, în apă și aerian care a inclus desfășurarea unui elicopter cu membri ai Grupului de acțiuni speciale (GRAE) și un medic specializat în salvări, trupe GRAE subacvatice, o barcă de salvare al Parcului Pompierilor din Tortosa, sprijin logistic de către o parte a Grupului de sprijin operațional (GROS), o unitate de comandă medie și personal din parcurile Prades, Reus, Falset, Cornudella din Montsant și Cambrils.
Potrivit publicației Viața Nemțeană, tânărul era originar din comuna Dobreni, județul Neamț, însă era rezident în localitatea Prades din Tarragona. Era căsătorit și avea o fetiță de un an și patru luni, care nu va mai apuca să îl cunoască bine.
Vestea morții lui Laurențiu a căzut ca un trăsnet pentru cei din țară care l-au cunoscut.
Sora tânărului, dar și cei apropiați îi plâng moartea fulgerătoare. „Dumnezeu să te ierte suflet drag ,ne-ai lăsat în urmă multă durere și suferință, suntem distruși. Nu avem cuvinte, ai lăsat în urmă o fetiță care are nevoie de tine, o soră, părinții tăi dragi. De acolo, de sus, ai grija de noi, ne-ai lasat un mare gol în suflet si in inima. Să-ți fie țărâna ușoară frățiorul meu drag!!”, a scris sora lui Laurențiu, pe Facebook.
“Laurențiu tată, unde ai plecat așa devreme ???Aveai o viața întreaga in fata,o familie frumoasa ….De ce Doamne ??? De ce ???Dumnezeu sa te ierte, suflet drag !” „Offf doamne de ce Nikolas Laurentiu Cosmescu?Îmi aduc aminte și acum când jucam fotbal pe teren.Ai fost un băiat bun. Dumnezeu să te ierte prieten drag!”, au scris prietenii tânărului pe reţelele de socializare.